Sorana nu s-a lăsat furată la nuntă

Sorana nu s-a lăsat furată la nuntă

Ultima actualizare:

    Tortul miresei a fost unul spectaculos pentru că a fost „o invenţie" de a Soranei (29 de ani)
Tortul miresei a fost unul spectaculos pentru că a fost „o invenţie" de a Soranei (29 de ani)

Sorana Mohamed (ex-A.S.I.A.) nu este de acord cu furatul miresei în noaptea nunţii, considerându-l un obicei prostesc. Aşa că solista nu s-a lăsat furată la nunta ei.

Bruneta şi iubitul ei, Paul Moga, au decis să se căsătorească, după trei ani de relaţie. Cununia civilă a avut loc pe 28 aprilie, iar sâmbătă, cei doi s-au căsătorit religios la Biserica Izvorul Tămăduirii din Capitală. Petrecerea a a vut loc la „Press House Ballroom", unde au participat aproximativ 250 de persoane.

Tortul miresei a fost unul spectaculos pentru că a fost „o invenţie" de a Soranei (29 de ani), după cum ne-a spus Ianna, fostă colegă a miresei. Muzica a fost pe toate gusturile, deoarece artista a avut grijă să se cânte toate genurile muzicale, astfel că invitaţii au dansat până în zori.

Mai mult, Sorana n-a luat în seamă nici zicala care spune că nu e bine să cânţi la nunta ta, şi şi-a distrat invitaţii cu piese interpretate chiar de ea.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Hot care doarme in pat
tiktok shutter1 jpeg
gustare seara frigider mancare istock jpg
sistem medical medici foto Magnific jpg
mosii de iarna 2019 sambata mortilor jpeg
Giurgiu  jpg
Ernest Scheuer jpg
targ craciun sibiu 3 jpg
image
image