Sorin Botiş se iubeşte cu o unguroaică

Sorin Botiş se iubeşte cu o unguroaică

Ultima actualizare:

Sorin Botiş (31 de ani) evoluează de aproape şapte ani în Ungaria. A jucat trei sezoane la Ferencvaros Budapesta şi tot atâtea la Zalaegerszeg, iar în această vară s-a transferat la Honved Budapesta.

Primii cinci ani în Ungaria au fost cei mai grei pentru românul născut la Arad. "Nu am avut niciodată probleme cu maghiarii, din contră, m-au respectat mereu. M-a omorât însă singurătatea şi faptul că mi-a fost foarte greu să comunic cu cei cu care intram în contact. Nici până azi nu am reuşit să învăţ limba maghiară", a spus fostul fundaş de la UTA.

În ultimii doi ani, lucrurile s-au schimbat pentru Sorin. Chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani, românul s-a îndrăgostit de Reni, o tânără din Zalaegerszeg, care i-a făcut mult mai uşoară viaţa printre vecinii noştri de la Nord-Vest.

Cei doi sunt împreună şi azi, iar el recunoaşte că şi-ar dori ca ea să se mute cu el la Arad, pe viitor. "Ne înţelegem foarte bine, dar avem o mare problem atunci când vorbim de viitorul nostrum. Eu nu vreau să mă stabilesc în Ungaria, iar ea nu vrea să vină în România. Nu ştiu ce vom face", a precizat Sorin Botiş.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
hitler  jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Profimedia
carabinieri jpeg
carabinieri jpeg
furnici istock jpg
image
image