"Spiru Haret" face înscrieri la mastere neautorizate

Ultima actualizare:

    Zeci de mii de studenţi se înscriu, zilele acestea, la Master neautorizat
Zeci de mii de studenţi se înscriu, zilele acestea, la Master neautorizat

Universitatea "Spiru Haret" derulează o campanie publicitară agresivă prin care anunţă că organizează înscrieri la zeci de programe de masterat la zi sau online, care, potrivit Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii din Învăţământul Superior (ARACIS), nu sunt autorizate.

Reclamele Universităţii "Spiru Haret" apar zilnic şi menţionează legea în baza căreia a fost înfiinţată universitatea, dar nu face precizarea că programele de masterat nu sunt autorizate. ARACIS precizează, prin directorul Ioan Curtu, că universitatea şi-a retras toate dosarele de la evaluările Agenţiei. Universitatea spune că nu este obligată să se supună evaluărilor ARACIS pentru că se supune evaluărilor unei agenţii externe, iar legalitatea programelor de studii nu poate fi contestată de ARACIS, ci de instanţă. În prezent, legalitatea programelor de masterat ale universităţii nu au fost contestate în instanţă, ci numai programele de învăţământ la distanţă care sunt încă litigioase, o decizie judecătorască urmând să fie luată pe 6 octombrie.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că instituţia cunoaşte situaţia în care se află Universitatea "Spiru Haret" «care s-a limitat la a face reclamă unor masterate, fără a întreprinde însă vreun demers pentru a intra în legalitate». Oficialii ministerului spun că nu au primit de la universitate nici o propunere pentru numirea unui nou rector, nu au fost luate măsuri pentru reducerea numărului extraordinar de mare de studenţi la un profesor, ba chiar au fost concediaţi profesori. Nu au fost trimise documente pentru evaluarea ARACIS, nici documente pentru evaluarea şi validarea profesorilor şi conferenţiarilor universitari numit doar de universitate. "Universitatea sfidează pur şi simplu ministerul, însă nu stăm cu mâinile în sân. La începerea anului universitar vor fi luate măsurile care se cuvin", promit însă reprezentanţii instituţiei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
image
image