Steliştii petrec un Revelion de criză

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

2010 a fost un an de recesiune totală în România. Criza financiară s-a resimţit din plin şi în fotbalul autohton.

Salariile au fost scăzute, primele aproape inexistente, iar płăţile au fost întârziate în multe cazuri luni bune de zile. Pentru fotbaliştii din Liga I, paradisul financiar a dispărut în anul în care tocmai se încheie.

Steaua nu face excepţie printre cluburile care s-au confruntat cu mari probleme cu banii. Gigi Becali a tăiat aproape total primele de joc, iar lefurile lunare au fost stabilite pentru 120.000 de euro la 90% dintre elevii lui Marius Lăcătuş.

Tocmai de aceea, steliştii nu şi-au mai ales destinaţii exotice pentru vacanţă, ci au preferat să meargă să sărbătorească împreună cu apropiaţii, într-un cadru mai restrâns.

Cum reunirea echipei e programată pentru 10 ianuarie, jucătorii au avut timp, totuşi, să-şi planifice câteva escapade înainte de startul antrenamentelor. Nedespărţiţi în viaţa privată, căpitanii din Ghencea, Bogdan Stancu şi Cristi Tănase, alături de o gaşcă de prieteni, au închiriat pentru revelion o vilă la munte, pe Valea Prahovei.

Tot la munte, alături de amici şi iubita sa, va petrece şi Ciprian Tătăruşanu, în timp ce revelaţia Florin Gardoş va sta alături de iubita sa, la Borş, iar Bilaşco s-a dus acasă, în Maramureş, pentru a fi cu familia. Nici Surdu nu va părăsi oraşul natal la trecerea în noul an. El va sărbăţori alături de soţia lui, Diana, şi băieţelul Daris la Braşov.

Răduţ a plecat cu iubita în Thailanda

Străinii din Ghencea au plecat şi ei către ţările lor natale, pentru a fi aproape de cei dragi. Brandan a plecat în Argentina, iar Bonfim şi Ricardo, în Brazilia. Totuşi, există şi stelişti mai largi la buzunare.

simeon stalpnicul png

Mihai Răduţ, fotbalist cu o familie a cărei situaţie financiară este foarte bună, va merge, alături de prietena sa, în Thailanda. Şi Szekely pleacă în ţările calde. El se reuneşte în Columbia cu Toja şi Zapata pentru a petrece cu ei noaptea de revelion.

Patronul nu vrea cu Borcea la Miami

Patronul Stelei, Gigi Becali, nu va pleca nici el din România la sfârşitul lui 2010. Invitat de bunul său prieten, Cristi Borcea, în Statele Unite ale Americii, la Miami, latifundiarul a declinat oferta şi a preferat să meargă alături de familie la Poiana Braşov, acolo unde va petrece şi antrenorul din Ghencea, Marius Lăcătuş.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net