Sunt vecini cu leul Mark de la Zoo FOTO
Locuinţele din buricul Capitalei nu mai sunt de mult pe placul bucureştenilor. Toţi vor să aibă o căsuţă într-o zonă liniştită şi cu multă verdeaţă. În nordul oraşului, chiar lângă Zoo Băneasa a fost ridicat un nou ansamblu rezidenţial, unde proprietarii sunt vecini cu leii şi caii.
Tramvaie, ambuteiaje şi zgomote infernale de claxoane. Asta văd şi aud majoritatea bucureştenilor de la balconul apartamentelor în care locuiesc. Nu, însă, şi cei care au ales să-şi cumpere o locuinţă în ansamblul rezidenţial "Parcul Privighetorilor".
Dimineaţa, când ies pe terasă dau cu ochii de pădure şi de animăluţele de la Grădina Zoologică. Cea mai apropiată de blocuri se află cuşca leului Mark. Proprietarii îl pot vedea de la etaj pe regele junglei cum îşi face siesta la prânz şi îl aud cum rage, atunci când e furios.
Vezi aici mai multe imagini
„Mulţi au fost încântaţi de privelişte. Pot spune că 80% dintre cumpărători şi-au dorit ca apartamentele să aibă vedere spre pădure sau Zoo", ne-a mărturisit Egri Csilla, de la firma Cordia, cea care s-a ocupat de proiect.
În complex sunt 119 apartamente cu două, trei şi patru camere şi opt penthausuri cu terase mari. "Există 47 de tipuri de apartamente, aproape că nu sunt două la fel", ne-a precizat Egri. Cel mai ieftin costă 80.000 de euro, iar cel mai scump 222.000 de euro.
Cel mai ieftin apartament, 80.000 de euro
Un apartament cu două camere costă între 80.000 şi 120.000 de euro, cel cu trei camere porneşte de la 128.000 de euro şi ajunge la 200.000 de euro, iar apartamentul cu patru camere se vinde cu 175.000 de euro.
Un penthaus costă 222.000 de euro şi este prevăzut cu jacuzzi. Dezvoltatorii acceptă clienţi prin programul Prima Casă, credite bancare, dar şi persoane care să plătească rate direct la ei, pe o perioadă de doi ani.
“Un singur apartament e mobilat şi utilat. Cine îl cumpără aşa va trebui să plătească în plus în jur de 15.000 de euro”, ne-a spus Egri Csilla