Surorile Debreţini, mirese de portari

Ultima actualizare:

Iulia a dat tonul nunţilor în familia Debreţini. Ea şi Bogdan s-au căsătorit anul trecut, la sfârşitul lunii septembrie, într-o discreţie totală.

Anunţul referitor la fericitul evenimentul a fost făcut pe site-ul oficial al portarului. La petrecerea organizată la Hunedoara au luat parte doar membrii familiilor celor doi.

Nici colegii de la Dinamo sau cei din staff-ul tehnic nu au ştiut de intenţia lui Lobonţ de a-şi pune pirostriile.

Sora mai mică a Iuliei, Crina, i-a urmat exemplu şi s-a căsătorit şi ea, tot cu un fotbalist. Alesul inimii ei, portarul Bistriţei, Călin Albuţ. Cei doi se cunosc din adolescenţă, de când fata era elevă la Liceul cu Program Sportiv din Bistriţa.

Crina a practicat gimnastica ritmică la nivel înalt, făcând chiar parte din lotul naţional în 1999. Călin, cu şase ani ani în vârstă decât Crina, a cerut-o de soţie anul trecut, iar în această vară au organizat nunta.

Albuţ i-a avut ca invitaţi speciali pe Iulia şi Bogdan Lobonţ, "Pisica" venind special din Italia, de la clinica unde făcea recuperarea după operaţia suferită la genunchi.

Luce jr. l-a cununat pe Dani Coman

Nu doar portarii Lobonţ şi Albuţ s-au înrudit. Actualul selecţioner Răzvan Lucescu l-a cununat pe "apărătorul buturilor" echipei FC Braşov, Dani Coman.

Acesta din urmă nu s-a lăsat mai prejos şi, împreună cu soţia sa Loredana, au fost naşi la nunta portarului celor de la FC Argeş, Ionuţ Boşneag.

image

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Omar Farang Zin, foto Facebook jpg
1 numerologie jpg jpeg
tabela trenuri intarziate gara de nord jpeg
explozie roma jpg
509252638 10234612144301909 8363504508432379053 n jpg
masina parcata ilegal, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net