Sute de zboruri anulate în SUA din cauza unei furtuni de zăpadă

Sute de zboruri anulate în SUA din cauza unei furtuni de zăpadă

Ultima actualizare:

Între 22 şi 38 de centimetri de zăpadă urmau să se depună duminică la New York, conform prognozei meteo, în timp ce la Boston se aşteptau 22 cm până luni, din cauza unei furtuni de zăpadă care afectează nordul coastei de est, din Carolina de Nord şi până în Noua Anglie, a indicat agenţia meteorologică americană (NWS), potrivit Agerpres.

Continental Airlines a anulat 265 de zboruri cu plecare de pe aeroportul din Newark, în suburbiile New York-ului, şi intenţionează să-şi înceteze complet activităţile pe acest aeroport până luni dimineaţă.

Compania United a trebuit să anuleze 110 zboruri de pe aeroporturile din New York, Boston şi Philadelphia. 'Am încercat să anulăm în avans cât mai multe zboruri posibil pentru a evita să ne luăm clienţii prin surprindere', a explicat Mike Trevino, un purtător de cuvânt al companiei.

La rândul său, compania AirTran a anulat 81 de zboruri în oraşele din nord-est despre care se prognoza că vor fi cele mai afectate, precum New York, Boston şi Philadelphia.

Compania Southwest a anulat zboruri de pe aeroporturile din Washington (Dulles), Baltimore şi Newark.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Accident Buftea  jpg
amar kale pictura condimente guinness jpg
index webp
Captură de ecran 2026 10 20 140223 png
image png
consult medical, foto shutterstock jpg
fabrica png
metrou bucuresti jpeg
image
image