Tamaş, amendat cu 2.500 € pentru că a lipsit la antrenament!

Ultima actualizare:

Stoperul "câinilor" a călcat din nou "pe bec". S-a distrat într-un club în noaptea de joi spre vineri, iar, în ziua următoare, nu a mai ajuns la antrenamentele conduse de "Săpăligă".

Acum, jucătorul de 26 de ani este pasibil de o amendă de 2500 de euro, iar viitorul antrenor principal va decide dacă Tamaş va merge la echipa secundă sau nu.

Motivul noului "derapaj" este, spun prietenii lui Gabi, transferul în Anglia, la West Bromwich Albion. Chiar dacă afacerea se va parafa abia în iarnă, Tamaş nu a mai aşteptat să sărbătorească.

Oricum, asta îl poate costa scump cât încă se mai află în curtea lui Dinamo. Dacă Andone este blocat de şeicii lui Al Ahli să vină în "Ştefan cel Mare", iar Bergodi este împiedicat de probleme birocratice să treacă de la Steaua la Dinamo, Borcea nu pierde timpul.

A plecat în Serbia împreună cu naţionala, dar se va întoarce astăzi la Bucureşti pentru a rezolva cazul băncii tehnice. Şi-a programat o întâlnire cu Cornel Dinu, acum administrator delegat, dar şi cu atribuţii de manager general, căruia îi va cere să se implice din nou activ în viaţa echipei.

Oferta lui Borcea pentru "Mister" este ca "Procurorul" să preia postul de director tehnic şi să facă un tandem cu Cornel Ţălnar, cel care ar urma să fie instalat antrenor principal. Dinu nu ştie deocamdată ce răspunsul să-i dea acţionarului dinamovist, dar, mai degrabă, ar fi tentat să refuze.

Bergodi, «prins» cu C.Ex. şi UEFA

Tehnicianul italian este „pariul" lui Borcea. Dar Bergodi are două mari probleme: legea care-i interzice să pregătească două formaţii într-un sezon şi litigiul cu Steaua, unde, în acte, încă figurează antrenor principal.

Dacă primul împediment poate fi rezolvat într-o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, celălalt depinde de Gigi Becali, care trebuie să-i plătească lui Bergodi 180.000 de euro. Altfel, Andone, care mâine va mai vorbi o dată cu şeicii să-l lase la Dinamo, a fost ieri în vestiarul "câinilor" şi a salutat jucătorii.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bogatie jpg
apartamente, foto shutterstock jpg
Hot casa apartament FOTO Shutterstock jpg
597331017 826928326635913 6956123898168339183 n jpg
front 1 jpg
asistent medical, foto shutterstock jpg
WhatsApp Video 2025 12 10 at 15 29 06 mp4 thumbnail png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net