Peste patru decenii de la prima misiune care a dus un om pe Lună

Peste patru decenii de la prima misiune care a dus un om pe Lună

Ultima actualizare:

    Echipajul Apollo 16 s-a întors de pe Lună acum 47 de aniApollo 11
Echipajul Apollo 16 s-a întors de pe Lună acum 47 de aniApollo 11

În această zi, în urmă cu 46 de ani, avea loc debutul misiunii Apollo 11, cea care avea să ducă primul echipaj pe Lună.

În anul 1962, pe 12 septembrie, stadionul universității Rice din Houston, Texas, asista la unul dintre cele mai importante discursuri din istoria Statelor Unite. John F. Kennedy, președintele de atunci al țării, anunța că noul scop al Americii în ”Cursa Spațială” împotriva sovieticilor avea să fie plasarea unui om pe Lună.

”Alegem să mergem pe Lună în acest deceniu și să facem toate celelalte lucruri nu pentru că sunt ușoare, ci pentru că sunt grele, pentru că acest scop ne va ajuta să ne măsurăm cele mai bune abilități și energii, pentru că este o provocare pe care suntem dispuși să o acceptăm, pe care nu dorim să o amânăm și pe care intenționăm să o câștigăm”, a declarat la acea vreme cel mai tânăr președinte din istoria țării.

Vezi aici întreaga poveste din spatele primei misiuni pe Lună.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
unghii degete  jpg
fructe istock jpg
Femeie care s-a trezit din somn - dimineata - pat FOTO Shutterstock
Design fără titlu (7) png
Karl Bushby jpg
nunta
869877262 1167180182928493 4416722806691607833 n jpg
vlcsnap 2026 11 03 15h52m35s389 jpg
image
image