PS5 deja a vândut 7.8 milioane de unități, depășind recordul lui PS4 la lansare

Ultima actualizare:

O cerere foarte mare pentru un produs poate fi un lucru negativ pentru consumatori, dar cu siguranță este un lucru pozitiv pentru companiile ce îl produc. Sony PlayStation a avut, de exemplu, cel mai bun an fiscal vreodată și a anunțat că PS5 se vinde cu un rimt mult mai mare de vânzare față de PS4.

În ultimul său raport financiar, Sony a anunțat că au vândut 7.8 milioane de console PS5 până la sfârșitul lunii martie. 4,5 milioane au fost vândute în 2020, consola fiind lansată pe 12 noiembrie 2020. 3,3 milioane de unități au fost vândute în primele trei luni ale anului 2021. Era de așteptat să existe o scădere în vânzări, deoarece Sony a crescut producția și a stocat consolele înainte de lansare. Evident, numărul produs de console nu a fost suficient, iar acum compania se confruntă cu criza cipurilor ce a afectat multe industrii.

Numerele pe care Sony le-a dezvăluit arată că PS5 și-a depășit predecesorul. PS4, care a fost lansat pe 15 noiembrie 2013, a vândut până în martie 2014, 7.6 milioane de unități. Este foarte posibil ca PS5 să fi vândut mult mai mult față de cât a vândut dacă pandemia nu ar fi afectat producția. Compania se aștepta la o cerere ceva mai mare față de PS4, dar nu au anticipat-o ca fiind atât de mare. Oricând un stoc nou apare pe vreun magazin online, acesta dispare în câteva secunde.

În decembrie anul trecut, grupul NPD a declarat că PS5 a doborât recordul pentru cele mai mari vânzări în dolari în luna lansării a unei console, din toată istoria Statele Unite ale Americii. Se pare că faptul că PS5 este atât de greu de găsit, iar prețul consolelor PS4 

descrește, îi încurajează pe oameni să continue să o cumpere pe cea din urmă, deși și vânzările ei scad. În ultimul trimestruau fost vândute încă un milion de PS4. Aceasta înseamnă o scădere cu 28.6 la sută față de anul trecut, dar aduce vânzările totale ale lui PS4 la 115.9 milioane, consolidându-i poziția drept a patra cea mai bine vândută consolă din toate timpurile. Primul loc este deținut în continuare de PS2, locul doi și trei aparțin Nintendo cu Nintendo DS family pe doi și, respectiv, Game Boy și Game Boy Color pe trei.

În ceea ce privește vânzarea de jocuri pentru PS4 și PS5 în acest an fiscal, au fost vândute 338.9 milioane de copii. Din toate acestea, 58.4 milioane, adică 17%, proveneau de la studiourile primare ale Sony. De asemenea, 220 de milioane sau 65% dintre aceste jocuri au fost vândute în format digital, ceea ce înseamnă o creștere de 53% față de anul trecut.

Sony a mai anunțat și faptul că abonații pentru PlayStation Plus au ajuns la 47.6 milioane, crescând cu 14.6 procente față de anul trecut. Toate aceste numere indică faptul că segmentul Game & Network al Sony, care include și Sony PlayStation, a înregistrat recorduri cu venituri de 25.03 miliarde de dolari și profit de 3.22 miliarde de dolari pentru anul financiar 2020.

Sony se așteaptă ca în acest an fiscal să crească cu mult vânzările de console, dar și de jocuri video. Compania speră să rezolve problema de producție a consolei PS5 și să livreze stoc suficient până la sfârșitul verii. Până atunci speră chiar că va putea livra stoc constant tocmai pentru a putea răspunde cererii foarte mari. De asemenea, Sony prevede că va înregistra mai multe vânzări din jocuri ce provin din studiourile primare ale Sony, jocuri care sunt special realizate pentru PS4  sau PS5, care includ nume foarte populare precum: The Last Of Us Part II, Ghost of Tsushima și Spider-Man Miles Morales, dar și Horizon Forbidden West, God of War și multe altele.

Nu putem decât să sperăm că compania va putea să depășească criza lipsei de componente, deoarece cererea pentru PS5 este cu siguranță mult mai mare față de cum era cea de PS4 la momentul lansării sale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net