Tinerii iau 10.000 de euro pentru propria afacere!
Condiţii
Să ai până în 35 de ani;
Să ai un plan de afaceri, adică să ştii ce vrei să faci în următoarea perioadă;
Să vii şi tu cu o parte din bani, iar statul îţi dă jumătate din cât ai nevoie, dar nu mai mult de 10.000 de euro. Restul trebuie să îi ai sau să îi împrumuţi.
Planul de afaceri trebuie să cuprindă: domeniul de activitate al firmei, obiectivele propuse, sediu, dotări, utilităţi, salariaţi, plan de venituri şi cheltuieli, evoluţia pe termen lung. Domeniile producţie şi servicii vor avea prioritate.
Firma se va numi SRL ID, adică societate cu răspundere limitată -întreprinzător debutant.
Poţi avea maximum cinci asociaţi, care să fie, asemenea ţie, tineri de până în 35 de ani. Nici unul dintre ei nu poate fi acţionar sau asociat la o altă firmă.
Dacă îndeplineşti aceste condiţii, ajutorul financiar îţi va fi transferat în cont şi eliberat pe bază de factură.
O dată intrat în program, eşti scutit de plata contribuţiilor sociale pentru veniturile a cel mult patru angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată.
Beneficiezi şi de scutirea taxelor pentru înregistrarea la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi primeşti consiliere de la oficiile teritoriale ale Agenţiei pentru IMM.
Primeşti garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, pentru cel mult 80% din valoarea creditelor pe care le contractezi, nu mai mult de 80.000 de euro.