Trupa Mandinga, primită cu flori la Baku

Trupa Mandinga, primită cu flori la Baku

Ultima actualizare:

    Duminică, formaţia a avut  primele repetiţii pe  scena Eurovision
Duminică, formaţia a avut primele repetiţii pe scena Eurovision

Au fost primiţi cu flori de îndată ce s-au dat jos din avion! Componenţii trupei Mandinga, în frunte cu solista Elena Ionescu, au ajuns sâmbătă la Baku şi s-au cazat la un hotel situat chiar pe malul mării Caspice. La 22 mai, trupa reprezintă România în prima semifinală Eurovision, cu piesa „Zaleilah", a lui Costi Ioniţă.

Sâmbătă, de cum au pus piciorul pe meleagurile din Azerbaidjan, memrbii formaţiei Mandinga au fost întâmpinaţi cu flori de către orgaganizatorii Eurovision şi preluaţi de ghidul care se va ocupa de ei pe toată durata şederii la Baku.

Elena şi colegii ei au avut duminică primele repetiţii, aşa că s-au pus direct pe treabă. Mai mult, surse din delegaţia care îi însoţeşte ne-au declarat că trupa care ne reprezintă se numără printre favoriţi. Abia ieri Elena şi colegii ei au avut vreme să se plimbe prin Baku şi să admire frumuseţile locului.

Până la semifinală, Mandinga va mai suţine trei repetiţii, una joi şi două luni, de data aceasta cu public. În Azerbaidjan, presa şi bloggerii ţin cu ei, sunt foarte promovaţi. „Timpul e scurt, aşa că ei preferă să repete, pentru ca în acele câteva minute care contează, totul să iasă perfect pe scenă", ne-a declarat un apropiat al trupei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ro alert webp
ambulanta  foto shutterstock jpg
Telefon - factura FOTO Shutterstock
mihail si gavriil jpeg
855602630 1643855367535894 3928890616345521326 n jpg
top view black friday assortment black background jpg
Unitatea de Primire Urgenţe Iaşi jpg
Design fără titlu (5) png
image
image