Tudorel Stoica: «Gigi nu poate învinge»
„El are un un război cu fanii pe care n-are cum să-l câştige niciodată. Suporterii sunt foarte numeroşi, iar comportamentul lui Gigi mi se pare un pic deplasat, pentru că peste tot în lume se întâmplă ca patronii să fie înjuraţi. La banii şi la valoarea lui, nici n-ar trebui să-l intereseze ce strigă suporterii", crede Tudorel Stoica, care consideră că echipa e afectată de ceea ce se întâmplă în tribune.
"De vină sunt mai ales declaraţiile pe care le tot dă Gigi Becali. Spune că n-are nevoie de suporteri, că în tribune sunt numai golani. Nu se poate să afirmi aşa ceva, sunt foarte mulţi oameni care iubesc această echipă, îşi cumpără an de an abonamente.Nu se poate să îţi vină la meci doar profesori universitari şi medici. Eu sunt convins că Gigi n-a pierdut din afacerea Steaua. Nu ştiu dacă a câştigat, dar cu siguranţă n-a pierdut nimic.Imaginea pe care o are în prezent ar fi putut fi cumpărată cu câteva zeci de milioane de euro direcţionate în altă parte. Steaua este totuşi cea mai bună echipă din istoria fotbalului românesc. Datorită Stelei şi-a câştigat şi foarte mulţi simpatizanţi".
Mijlocaşul care a jucat 15 ani la echipa militară nu vede cu ochi buni nici evoluţia echipei antrenate acum de Mihai Stoichiţă.
„Mi se pare grav că Steaua n-a mai jucat un fotbal adevărat de pe vremea lui Oleg Protasov. M-a mirat foarte tare faptul că un asemenea antrenor a fost lăsat să plece. Probabil că Gigi nu ştia rusa!", a mai afirmat tranşant Stoica.
Citeşte şi:
Stoichiţă: „Îmi dau demisia dacă nu iau titlul"
Trică: "Steaua e favorită la titlu!"