Tupeu maxim: plantaţie de cannabis lângă tribunal!
Doi tineri din Deva au fost prinşi în flagrant de ofiţerii de la Crimă Organizată după ce au cultivat cannabis pe un teren viran, din zona Tribunalului Hunedoara.
Potrivit inspectorului principal Lucian Năboiu, şeful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Hunedoara, cei doi adolescenţi, unul în vârstă de 20 de ani şi celălalt minor, au înfiinţat cultura de droguri pe o arie de 100 de metri pătraţi, pe un deal din Deva, în spaţiul public, în apropierea Tribunalului Hunedoara.
S-au apucat de „agricultură”
„Suprafaţa era îngrădită de unul dintre ei cu o sfoară întinsă între stâlpi de lemn. În interiorul perimetrului astfel delimitat au fost săpate pentru fiecare plantă gropi de un metru în care a fost pus pământ special de flori. În apropierea culturii, ascunse în vegetaţie, au fost găsite 30 de pet-uri, pe care tinerii le foloseau pentru a uda cultura, precum şi aproximativ 22 de metri de plasă de sârmă sub forma de tuburi, care fusese utilizată pentru protecţia fiecărei plante în parte. În urma percheziţiei domiciliare, a fost găsit la domiciliul unuia dintre tineri material documentar pentru realizarea unei culturi de cannabis, precum şi o cantitate mică de cannabis”, a informat Lucian Năboiu.
Nu au mai prins recolta de toamnă
Devenii au declarat procurorului DIICOT că urmau să folosească drogurile pentru consum propriu. Nu au mai apucat să recolteze cannabisul, din care ar fi putut obţine aproximativ un kilogram de marijuana (drog de risc). În prezent, tinerii sunt cercetaţi în libertate pentru infracţiuni privind traficul de droguri.