Ucigaşul cancerului
„Este incredibil! Am reuşit să concepem vaccinul care distruge tumorile canceroase fără să afecteze ţesuturile din jurul acestora", au fost primele cuvinte ale profesorului britanic Lindy Durrant.
După ani de cercetări şi teste, o echipă de cercetători britanici de la Universitatea Nottingham se poate lăuda cu primul pacient vindecat cu ajutorul vaccinului anticancer.
Numele ei este Amy Dickenson şi suferea de un cancer osos. După începerea tratamentului cu vaccinul miraculos, evoluţia agresivă a bolii a fost stopată. „În scurt timp, vaccinul va putea vindeca pacienţi bolnavi de cancer dar şi să prevină îmbolnăvirea celor sănătoşi", a declarat, pentru Daily Mail, profesorul Karol Sikora.
Vaccinul conţine ADN şi fragmente din tumora malignă dezvoltată în organism. Acestea două activează întreg sistemul imunitar în lupta împotriva propagării cancerului în trup. După primul test încununat de succes, doctorii intenţionează să facă teste mai ample pe bolnavi de cancer de piele, osos, de prostată şi la sân.
Acestea vor avea loc în spitalele din Manchester, Nottingham şi Newcastle. Scopul: extinderea plajei de vindecare a vaccinului.
„Sperăm ca în cel mult zece ani să dezvoltăm un vaccin care să fie adaptat perfect în lupta cu toate tumorile canceroase existente", a declarat profesoara Durrant. Vaccinul în forma sa de acum şi-a dovedit utilitatea în cazul cancerului osos.
Citeşte şi:
Bebeluşi imunizaţi împotriva tuberculozei cu vaccin expirat
Nou-născuţii au rămas fără vaccinuri!
Artificiile vă pot îmbolnăvi de cancer!
S-a vindecat de cancer cu ajutorul vâscului
«Vaccinul mi-a salvat viaţa»- Amy Dickenson
Amy Dickenson avea opt ani când a fost diagnosticată cu cancer osos, doctorii descoperind zona malignizată la unul dintre picioare. Chirurgia şi chimioterapia nu au funcţionat, iar cancerul s-a extins până la plămâni.
Nimeni nu mai spera ca Amy să trăiască. Atunci a acceptat să se vaccineze experimental cu o versiune mai veche e vaccinului. Miracolul s-a întâmplat şi cancerul a fost învins. La scurt timp, o altă fată de 16 ani a fost vaccinată. Şi în cazul ei s-a produs acelaşi fenomen, susţine profesorul Kathy Pritchard Jones.
Oncologii români au încredere în tratament
Medicii români consideră că este nevoie de testări multiple pentru a se dovedi eficienţa vaccinului care distruge tumorile canceroase fără a afecta ţesuturile din jurul acestora.
"Este miraculos într-adevăr, dar deocamdată oamenii de ştiinţă britanici au vindecat doar două persoane cu acest ser. Medicii care fac parte din echipa de cercetare sunt doctori cu notorietate în tratamentul cancerului. Dacă va da în continuare rezultate bune, va fi un plan de vindecare a bolii demn de luat în calcul", ne-a declarat conf. dr. Monica Dragomir, medic oncolog la Institutul Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu din Bucureşti.