Uite cum se pregăteşte Roxana Vancea pentru noul sezon «Neatza»!
E în vacanţă cu emisiunea „Neatza cu Răzvan şi Dani", dar de la orele de sport nici gând să-şi ia vreo pauză! "Vecina" Roxana Vancea ne arată tot soiul de exerciţii fizice în cadrul matinalului de la Antena 1, dar şi în timpul liber se antrenează din greu.
Nu contează că e vară sau iarnă, ea e mereu în sala de sport sau la diferite maratoane sportive în aer liber! Başca din toamnă revine, la Antena 1, la matinalul „Neatza cu Răzvan şi Dani", aşa că trebuie să fie în formă maximă, ca să-şi ţină admiratorii cu ochii aţintiţi de ecranele televizoarelor.
Minge- Lucrează picioarele, mai ales coapsele, dar şi gambele, iar abdomenul trebuie ţinut foarte încordat
Şi, ca să vadă toată lumea cât de flexibilă este, Roxana şi-a postat pe pagina oficială de Facebook două fotografii extrem de sugestive, menite parcă să încingă imaginaţia oricărui mascul din lumea virtuală şi nu numai.
Podul- Lucrează gambele, fesierii, braţele şi spatele. Şi abdomenul e solicitat, pentru că e încordat în poziţia respectivă
Asistenta lui Răzvan şi a lui Dani s-a lăsat imortalizată în sala de sport, cu un echipament sumar, compus din bustieră şi pantalonaşi scurţi şi mulaţi, şi a executat câteva exerciţii complicate ca să arate tuturor că nu degeaba îşi dă duhul la antrenamente.
Roxana Vancea e studentă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, urmează în paralel şi o şcoală de antrenori, iar când e rost de vreun eveniment sportiv, e mereu prezentă.
Roxana Vancea este, din 8 martie 2011, asistenta în cadrul emisiunii “Neatza cu Răzvan şi Dani” (Antena 1) şi a fost cooptată în echipă în locul Danielei Crudu. Pe lângă sarcina de a prezenta rubrica Meteo, “vecina” mai are o rubrică la începutul emisiunii, în care prezintă diferite exerciţii fizice.