Umilinţă totală! Franţa a pierdut (1-2) şi meciul cu Africa de Sud

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cu toate că s-au impus în derby-ul suferinţei din Grupa A, selecţionata „Bafana-Bafana" este prima formaţie gazdă a unui Mondial care nu trece de grupe.

Fără gol marcat în primele două partide, cu un joc individualist şi zdruncinată de scandaluri, Franţa avea şanse infime să ajungă în optimile de finală.

simeon stalpnicul png

„Cocoşii" n-au reuşit ieri, contra Africii de Sud, nici măcar să-şi salveze onoarea, deşi rezultatul din meciul Mexic - Uruguay (0-1) le oferea şanse de calificare.

Aflat la ultimul său meci ca selecţioner, Raymond Domenech a făcut câteva schimbări în echipa de start, unele fiind dictate şi de atitudinea ostilă pe care au avut-o unii jucători faţă de el - duminică ei au refuzat să se antreneze, instigatorii revoltei fiind, din câte se pare, Gallas, Henry şi Abidal.

Vezi aici rezumatul meciului

Primul a fost titularizat deşi iniţial era anunţat ca rezervă, iar al doilea a intrat după pauză. Căpitan de obicei, Evra a fost lăsat pe bancă, fiind înlocuit cu Clichy, în timp ce banderola a fost preluată de Diaby.

     Mai citeşte:         Franţa ca un vin prost         Naţionala Franţei, «Impostori şi lamentabili!»         Iese Franţa din «buncăr»?         Franţa, criticată pentru lipsa eficienţei în atac         Domenech: "Franţa este o echipă cu potenţial"

Nici cu aceste schimbări Franţa n-a reuşit să arate ca o echipă adevărată. Erorile comise de Diaby, precum şi ieşirile neispirate ale portarului Lloris au permis sud-africanilor să înscrie de două ori în primele 45 de minute.

Vezi

aici toate informaţiile, clasamentele şi rezultatele de la Cupa Mondială 2010 - INFOGRAFIE INTERACTIVĂ

Mai întâi, la un corner, Khumalo a marcat cu o lovitură de cap, profitând de ieşirea neinspirată a lui Lloris şi de apatia lui Diaby. Apoi Mphela a intrat cu balonul în poartă după ce a profitat de ezitările fundaşilor adverşi.

Vezi aici imagini din meciurile zilei de la Cupa Mondială

Animat de Tshabalala, iureşul localnicilor a fost favorizat şi de eliminarea lui Gourcuff, considerată prea severă de către francezi - arbitrul columbian Oscar Ruiz i-a arătat direct cartonaşul roşu pentru că în săritură l-a lovit cu cotul în figură pe Sibaya cu o forţă disproporţionată.

După pauză s-a produs şi intrarea lui Thierry Henry, care astfel a bifat meciul cu numărul 17 la CM, un record pentru un fotbalist francez.

Interesant este că atacantul Barcelonei a debutat la un turneu final în 12 iunie 1998, într-un meci câştigat cu 3-0 în faţa... Africii de Sud.

Nici prezenţa sa n-a permis Franţei să fie mai periculoasă în atac, singurul gol al acestei echipe la ediţia în curs fiind semnată de Malouda, bine servit de Ribery.

Titlurile presei franceze

«L'Equipe»: «Călătorie în străfundul Iadului»«Liberation»: «Ultimul fiasco pentru Albaştri»«Le Point»: «Umilinţă! Albaştrii se întorc la Paris»«Dernieres Nouvelles d'Alsace»: «Franţa, logic eliminat㻫La Depeche du Midi»: «Franţa, eliminată fără onoare»«Maxifoot.fr»: «Ultima umilinţă pentru echipa Franţei»

În Uruguay nu s-a auzit de blat!

Pariorii care au mizat pe un egal „de salon" între Mexic şi Uruguay s-au înşelat amarnic.

simeon stalpnicul png

Cele două echipe latino-americane au făcut abstracţie de suspiciunile care planau înaintea meciului, oferind una dintre cele mai spectaculoase întâlniri ale Cupei Mondiale.

Mai interesaţi să tranşeze în favoarea lor disputa erau mexicanii: aveau un golaveraj inferior uruguayenilor şi „miroseau" deja o întâlnire cu Argentina în optimile de finală, la fel cum s-a întâmplat în 2006.

Cu veteranul Cuauhtemoc Blanco printre titulari, naţionala „El Tri" a avut cea mai mare ocazie a meciului, la bara lui Guardado, însă impresia generală a fost că sud-americanii au dominat întâlnirea din toate punctele de vedere.

Atât ca organizare a jocului, una tipic europeană, cât şi pe tabelă. Diferenţa a făcut-o golgheterul lui Ajax Amsterdam, Luis Suarez, care a marcat ieri al 53-lea gol stagional în 60 de meciuri disputate în toate competiţiile.

Venită înainte de pauză, reuşita „celeştilor" a tăiat din elanul mexicanilor. „Verzii" au preferat în repriza secundă să stea cu urechea la celălalt meci al grupei decât să forţeze o egalare care oricum nu i-ar fi ajutat cu nimic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net