Un bărbat din Vaslui a fost grav rănit în timpul unei partide de vânătoare

Ultima actualizare:

Un bărbat de 68 de ani, membru vânător, a fost grav rănit în timp ce participa la o vânătoare colectivă, la păsări, pe raza localităţii vasluiene Deleni.

Poliţiştii au demarat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice, s-a stabilit faptul că cinci membri vânători au participat la o vânătoare de raţe, prepeliţe şi guguştiuci pe fondul de vânătoare nr.16 Costeşti, din apropierea localităţii Deleni.

În timpul vânătorii, Petru Obreja de 64 de ani, a tras un foc de arma asupra unei prepeliţe, care a zburat în spatele său, moment în care l-a împuşcat prin alicire pe Mihai Bejenaru de 68 de ani, care se afla pe direcţia prepeliţei”, a declarat duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, inspector Mihaela Ştraub.

Bărbatul a a auns la Spitalul Judeţean de Urgenţă în stare gravă, cu plăgi prin împuşcare la nivelul ochiului stâng, la nivelul frunţii şi a gâtului. Deoarece exista pericolul ca pacientul să îşi piardă vederea la ochiul unde a fost rănit, medicii vasluieni au decist transferarea acestuia la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net