UPDATE: Greviştii CFR au reluat activitatea

Ultima actualizare:

    Angajaţii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile
Angajaţii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile

Angajaţii CFR infrastructură Iaşi au reluat lucrul în jurul orei 11.30, după ce au protestat aproape cinci ore, circulaţia a 15 trenuri de călători şi două de marfă fiind afectată în acest timp. Muncitprii au primit promisiuni că li se vor vira astăzi salariile.

UPDATE 12:00

"Au decis să oprească protestul după ce le-am promis că banii intră astăzi. Sancţiunile se vor lua în calcul după eventuala anchetă. Circulaţia va reveni la parametri normali în cursul zilei de astăzi", a declarat, marţi, directorul Regionalei CFR Infrastructură Iaşi, Sorin Flutur.

Pe parcursul protestului, şase trenuri de călători nu au putut pleca din Gara Iaşi, în timp ce alte 11 trenuri nu au mai ajuns în gara ieşeană, fiind blocate în staţii precum Podul Iloaie, Târgu Neamţ, Nicolina şi Ruginoasa.

Reprezentanţii sindicaliştilor au declarat că au oprit protestul pentru a da un semn de "bună înţelegere". "Am oprit greva deoarece ni s-a promis că vom primi banii. Am vrut să vadă şi din partea noastră o bună înţelegere. Nu vrem salarii mărite, ci doar să ni le plătească pe cele pe care le avem, pentru că avem şi noi familii şi rate la bănci", a declarat un reprezentant al sindicaliştilor.

La protestul de la Iaşi au participat peste 20 de persoane.

UPDATE 11:05

Trenul Accelerat Timişoara - Iaşi care ar fi trebuit să ajungă la Iaşi la ora 6.19, dar avea o întârziere de circa 150 de minute din cauza accidentului înregistrat luni după-amiaza în comuna clujeană Cojocna, a fost blocat de angajaţii CFR Infrastructură la Podu Iloaie, la circa 20 de km de municipiul Iaşi.

De asemenea, trenul personal Iaşi-Dorohoi, care ar fi trebuit să plece la ora 10.00, a fost oprit de angajaţii CFR Infrastructură din Iaşi.

Zeci de ieşeni, majoritatea navetişti, aşteaptă, în gara din Iaşi, reluarea circulaţiei feroviare, angajaţii CFR Infrastructură fiind în grevă de la ora 7.00. Angajaţii CFR Infrastructură au precizat că vor continua protestul până când vor primi salariile.

La Gara Iaşi s-a deplasat, marţi dimineaţă, şi directorul Regionalei CFR Infrastructură, Sorin Flutur, care a încercat să-i determine pe salariaţi să renunţe la protest. "Angajaţii au refuzat dialogul. Acum nu facem decât să întârziem trenurile, banii oricum vor intra în după-amiaza aceasta sau mâine", a spus Sorin Flutur. Directorul Regionalei CFR Infrastructură a mai declarat că 15 salariaţi sunt momentan în tură, iar din aceştia 11 sunt în grevă.

De la declanşarea protestului şi până la ora transmiterii acestei ştiri, cinci trenuri nu au putut pleca din staţia Iaşi. Este vorba de două curse spre Paşcani şi câte una spre Galaţi şi Bârlad şi de trenul personal Iaşi-Dorohoi.

Regionala CFR Infrastructură Iaşi are 3.200 de salariaţi, din care 70 sunt propuşi pentru a fi disponibilizaţi.

UPDATE 10:05

Subsecretarul de stat îi ameninţă cu şomajul pe cei 20 de angajaţi ai CFR Infrastructură Iaşi care au intrat în grevă spontană în jurul orei 7.00. Oficialul spune că mişcarea protestatarilor aduce pagube enorme şi că la un moment dat, aceştia vor plăti pentru decizia de a nu mai lucra.

Pe de altă parte, greviştii nu se lasă impresionaţi de ameninţările superiorilor şi spun că nu vor relua activitatea până când nu vor primi integral salariile pe carduri. Ei susţin că în ultimele trei luni şi-au primit diurnele cu întârzieri de câte două săptămâni.

Angajaţii CFR Infrastructură Iaşi au declanşat un protest spontan, marţi dimineaţă, în staţia Iaşi, nemulţumiţi că nu şi-au primit banii aferenţi lichidării pe luna august.

"Deocamdată, eu am fost informat că doar la Iaşi este grevă spontană", a declarat liderul de sindicat Virginel Cardasim.

Sute de călători care intenţionau să plece spre Paşcani, Bârlad şi Galaţi, aşteaptă o rezolvare.Trei trenuri nu au putut pleca din Gara Iaşi, în condiţiile în care protestul angajaţilor de la Infrastructură a început în jurul orei 7.00.

În urmă cu câteva zile, sindicaliştii CFR Călători ameninţau că vor declanşa proteste fără precedent, dacă nu îşi primesc salariile la timp, după ce plata acestora întârziase cu două săptămâni. Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au dat asigurări din nou că banii vor fi viraţi în conturile feroviarilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net