UPDATE Preot cercetat pentru relaţii sexuale cu minori

Ultima actualizare:

Emil Constantinescu, absolvent de Teologie şi preot la o parohie din Pârvu Roşu, a fost demis din funcţia de director. A intrat în concediu medical imediat când a aflat că fetele au depus plângere penală împotriva lui. Culmea este că ele sunt tot victime ale exploatării sexuale şi în loc să aibă parte de îngrijire şi atenţie, au avut parte de acelaşi tratament.

Copilele au depus plângere

Teribila poveste a fost confirmată astăzi de directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Argeş, Adrian Macovei: “Una dintre copile a sunat şi a spus că între ea, o altă fată şi directorul centrului există o relaţie nefirească. Cele două copile au depus plângere la poliţie. Rămâne de văzut dacă întreţineau relaţii sexuale”. Situaţia durează de câteva luni şi potrivit unor surse, actul sexual avea loc în camerele celor două copile de la centru.

Cele două fete primesc acum consiliere psihologică. “O adolescentă a plecat de la noi din Centru printr-o hotărâre judecătorească. Nu are legătură cu acest caz. Iar fata care a este în grija noastră este consiliată în fiecare zi”, a spus psihologul instituţiei, Elena Corbescu.

Riscă închisoare între 3 şi 15 ani

Părintele Constantinescu, aşa cum îi plăcea să fie strigat prin Centru, a fost transferat la un azil de bătrâni din cartierul Găvana, dar nu merge la serviciu.”Este în concediu medical. Aşa mi s-a spus. Trebuie să revină la serviciu pe data de 3 noiembrie”, ne-a declarat un angajat de la Azil.

Emil Constantinescu este cercetat penal pentru act sexual cu minori şi riscă între 3 şi 15 ani” a spus subinspectorul Robert Radu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.

În vara anului trecut, Emil Constantinescu a candidat la funcţia de primar al oraşului Costeşti, însă a eşuat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
7a2a45b4 6d83 4b1d 82f9 b4f245118257 jpg
723230255 122135843853046265 8420252753971345451 n jpg
dieta mediteraneeana FOTO VPA com au jpg
image png
733195394 952963984467352 6162207222506302891 n jfif
tracy kiss instagram jpg
incendiu metrou universitate jpg
atac monaco profimedia jpg
image
image