UPDATE Un ieşean, ucis pentru avere de nepotul lui
Toader Pricop (50 de ani) din comuna Brăeşti a murit astăzi dimineaţă la un spital din Iaşi după ce a fost bătut crunt de trei tineri, printre care şi nepotul său.
„Au intrat în casă forţând uşa. La solicitarea minorului unul dintre cei doi majori l-a lovit pe Pricop Toader,care dormea, cu un ţăruş în cap. În urma acestor lovituri Pricop Toade a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie, unde a decedat", a declarat procurorul criminalist Victor Codreanu.
Anchetatorii susţin că Ionuţ Pricop a pus la cale totul. "Urmează să stabilim fiecare ce contribuţie a avut. Cert este că Pricop Ionuţ a fost instigatorul, iar unul dintre cei doi au fost executantul. Din cercetări rezultă şi implicarea mamei lui Pricop Ionuţ, rămâne să stabilim ce contribuţie a avut aceasta", a adăugat procurorul.
Potrivit anchetatorilor, Toader Pricop locuia în aceeaşi casă cu nepotul său Ionuţ şi mama acestuia, Maricica. După ce tatăl minorului a decedat în familie existau mereu certuri deoarece Maricica Pricop ar fi vrut ca fratele soţului său să plece din casă.
Ionuţ Pricop (17 ani) şi cei doi prieteni ai săi, Vasile Andrei Tofan(19 ani) din comuna Brăeşti şi Ion Talabă(21 de ani) din comuna Lungan, care l-au bătut până a murit pe Toader Pricop (50 de ani) se află la audieri. Cei trei tineri sunt cercetaţi pentru omor.