Urşii de la Zărneşti au cucerit vedetele

Urşii de la Zărneşti au cucerit vedetele

Ultima actualizare:

Leona Lewis a venit din nou în România. De data aceasta, vedeta nu a cântat, ci a făcut o scurtă vizită la rezervaţia de urşi de la Zărneşti, judeţul Braşov, la invitaţia World Society for the Protection of Animals (WSPA).

"Cântăreaţa nu a vrut ca acest eveniment să fie mediatizat. Ea a venit sâmbătă la ora 12.00 împreună cu agentul ei şi a stat doar două ore. A făcut fotografii ursuleţilor şi a spus că va promova rezervaţia noastră pe site-ul ei personal, pentru că a fost extrem de încântată de ceea ce a văzut şi de istoricul sanctuarului. A petrecut noaptea la Braşov, iar duminică dimineaţă, ea s-a urcat în avion şi a plecat", ne-a spus Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni, cea care administrează rezervaţia Libearty de la Zărneşti.

«Când am auzit despre viaţa pe care o au urşii captivi din întreaga lume, am fost şocată. După toate traumele pe care le-au suferit, nu este posibil să fie eliberaţi direct în sălbăticie. Aşa că i-am întrebat pe cei de la WSPA dacă pot vizita o rezervaţie de urşi pentru a vedea cu ochii mei cum sunt îngrijiţi după ce au fost salvaţi», a spus Leona Lewis, citată de presa britanică.

Anul trecut, rezervaţia a mai fost vizitată de vedete, precum Pierre Brice sau Natalie Imbruglia.

Cine e Leona Lewis?

Leona Lewis în vârstă de 25 de ani, s-a clasat pe locul întâi timp de 22 de săptămâni cu cea mai bine vândută melodie în UK din toate timpurile.

Când cariera ei în muzică părea să se fi încheiat, a decis să renunţe, până ce iubitul ei a convins-o să între în concursul "The X Factor", pe care l-a câştigat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
zi de zi fara balonare ghid pentru un confort digestiv optim jpg
mrdjrlawrence ankle 3135710 jpg
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
hitler  jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Profimedia
carabinieri jpeg
image
image