Van Persie va lipsi două luni după accidentarea din amicalul cu Italia

Van Persie va lipsi două luni după accidentarea din amicalul cu Italia

Ultima actualizare:

    Van Persie va lipsi două luni din cauza accidentării din amicalul cu Italia
Van Persie va lipsi două luni din cauza accidentării din amicalul cu Italia

Atacantul olandez al lui Arsenal, Robin van Persie, s-a accidentat în meciul amical cu Italia, scor 0-0, şi ar putea lipsi de pe teren cel puţin două luni.

Jucătorul a fost scos de pe teren pe targă, iar selecţionerul Olandei, Bert van Marwijk, a afirmat că se teme că Van Persie a suferit o accidentare la ligamentele gleznei drepte. Atacantul va fi supus unor noi investigaţii medicale pentru a se estima gravitatea accidentării.

Van Persie a stat pe teren doar 16 minute, lovindu-se la intervenţia fundaşului lui Juventus, Giorgio Chiellini.

Presa din Anglia scrie că oficialii lui Arsenal s-au declarat nemulţumiţi de faptul că atacantul olandez s-a accidentat în timp ce evolua într-o partidă amicală. Arsenal este pe locul secund în Premier League.

Altfel, portarul naţionalei Italiei, Gianluigi Buffon, a evoluat în meciul său cu numărul 100 pentru echipa naţională.

Meciul dintre cele două echipe a fost marcat şi de un incident. Un suporter a intrat pe teren, fiind îmbrăcat cu un tricou pe care scria că susţine revenirea lui Antonio Cassano la echipa naţională. Bărbatul în vârstă de 22 de ani a fost arestat, reuşind să pătrundă uşor pe gazon deoarece însoţea o persoană în scaun cu rotile, care urmărea meciul din apropiere.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
un bărbat a câștigat 1 milion de euro la loterie, foto Shutterstock jpg
meci spania argentina fifa instagram jpg
facebook pexels jpg
sofer pixabay jpg
pompieri smurd jpg
Andrew și Tristan Tate FOTO EPA-EFE
pisica grasa istock jpg
farfurii vechi getty1 jpeg
image
image