VIDEO Cel mai periculos loc de pe Terra! Cum arată groapa fără fund în care se fac salturi mortale

Ultima actualizare:

    Doar amatorii de senzaţii tari se aventurează la Jacob's Well
Doar amatorii de senzaţii tari se aventurează la Jacob's Well

Jacob's Well, un izvor artezian din Texas, este locul în care se întâlnesc foarte mulți amatori de senzații tari.

Cunoscut drept cel mai popular şi vizitat loc de foarte mulţi turişti, Jacob's Well pare o groapă fără fund.

simeon stalpnicul png

Gura izvorului are un diametru de patru metri, iar până la fundul apei sunt aproape 10 metri. De acolo, se poate intra într-un sistem de peşteri, unele dintre cele mai mari din Texas, unde adâncimea ajunge până la 40 de metri. Locul arată superb, fapt pentru care şi atrage mii de turişti, deşi cel puţin opt persoane au murit în timpul scufundărilor.

Cei mai mulţi dintre cei care se duc la Jacob's Well sunt însă amatorii de senzaţii tari, care vor să sară, sau să se scufunde în groapa care dă impresia că nu are fund, relatează dailymail.co.uk

Pentru cei care nu vor să se scufunde, Jacob's Well rămâne o piscină naturală, alimentată de un izvor superb, de care se poate bucura toată lumea.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
pisica getty1 jpeg
living room1 getty jpeg
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
image
image