VIDEO EXCLUSIV Piţi, prima ieşire în lume cu fiul Edan

Ultima actualizare:

    Cei doi au stat două  ore împreună (fotografii: Mihai Ionescu)
Cei doi au stat două ore împreună (fotografii: Mihai Ionescu)

„Satana", îmblânzit! Cam aşa se pot descrie fotografiile în care Victor Piţurcă a fost surprins alături de Edan, fiul lui din relaţia cu Vica Blochina. După ani în care nu şi-a văzut copilul, selecţionerul a ajuns la sentimente mai bune faţă de puştiul de şapte ani şi a reînnodat relaţia cu el.

Fotoreporterii Click! au fost pe fază şi vă prezentăm imagini inedite cu Piţi în postura de părinte grijuliu. O telenovelă în adevăratul sens al cuvântul pare să se finalizeze într-un mod fericit pentru toată lumea. După mai bine de doi ani de procese, selecţionerul Victor Piţurcă şi fosta sa iubită, Vica Blochina, sunt gata să facă pace, de dragul fiului lor, Edan.

Piţurcă l-a așteptat pe Edan în faţa casei

simeon stalpnicul png

Cel mai câştigat este cu siguranţă băiatul, care se poate bucura de acum de atenţia ambilor părinţi. Până să se ajungă la un verdict final în procesele dintre cei doi sau la o împăcare definitivă, Piţi a reuşit să reia relaţia cu băiatul său, iar Click! are dovezi concludente în acest sens. Selecţionerul echipei naţionale a fost surprins zilele trecute în oraş, în timp ce se îndrepta spre zona unde locuieşte fosta lui iubită, Vica Blochina, plecată în această perioadă în Statele Unite ale Americii.

Cei doi au ajuns la Inter, unde au stat aproape două ore

simeon stalpnicul png

Surpriza a fost imensă în momentul în care maşina condusă de antrenor a oprit fix la blocul Vicăi, şi, după câteva minute, de pe alee a apărut Edan, alături de o tânără. Cum l-a văzut pe Piţi, puştiul a început să zâmbească, semn că revederea cu tatăl său era aşteptată de mult. A vrut iniţial să se urce în maşină pe locurile din spate, însă Piţi l-a chemat lângă el, pe scaunul din dreapta. Au plecat în viteză şi s-au oprit la Intercontinental, locul preferat al selecţionerului. Au luat cina şi au petrecut două ore împreună, la prima ieşire a lui Piţurcă alături de fiul său. După masă, Piţi l-a lăsat pe copil acasă, în jurul orei 20.00.

Piţi și Edan au luat cina la restaurantul hotelului

simeon stalpnicul png

Doi ani de procese între selecţioner şi Vica

În decembrie 2011, Vica îl dă în judecată pe Piţurcă pentru stabilirea paternităţii.Septembrie 2012 - octombrie 2012 - Piţurcă refuză să facă testul ADN.23 noiembrie 2012 - antrenorul a fost obligat să-şi recunoască fiul, să plătească 100.000 de euro retroactiv şi 8.900 de euro lunar pensie alimentară. Piţi a făcut apel.30 noiembrie 2012 - Piţi a solicitat suspendarea executării sentinţei până la soluţionarea apelului.Martie 2013, Tribunalul Ilfov respinge cererea.Aprilie 2013, selecţionerul cere să facă testul ADN. Lucru valabil şi pentru Edan.6 iunie 2013, Piţurcă se prezintă la IML pentru a i se lua probele ADN. Şi lui Edan i se recoltează probe.Iulie 2013, rezultatul testului confirmă că Piţurcă este tatăl biologic al lui Edan.August 2013 - instanţa decide micşorarea pensiei alimentare la 2.900 euro lunar şi 50.000 de euro retroactiv.Decembrie 2013 - selecţionerul solicită în instanţă custodia copiluluiIanuarie 2014 - avocatul antrenorului depune o cerere prin care doreşte suspendarea plăţii pensiei alimentare până la decizia definitivă în procesul de custodie.

Din 2011 nu a mai vrut să aud ă de băiat

Piţurcă şi-a dorit enorm copilul cu Vica, iar în primii cinci ani a fost o prezenţă constantă în viaţa lui. Piţi îl vizita zi de zi, nu lipsea de la nici o aniversare şi nu era deplasare în străinătate din care să nu vină cu un cadou pentru micuţ. Lucrurile s-au schimbat radical în 2011, când, dintr-odată antrenorul n-a mai venit la băiat. Doi ani mai târziu, în iunie, Victor Piţurcă şi-a revăzut fiul, la IML, acolo unde li s-au racoltat probe pentru testul ADN.

„Tati, nu mă mai cunoşti?", a fost replica lui Edan în momentul în care s-a aflat faţă în faţă cu tatăl său. Emoţionat, dar totuşi stăpân pe sine, Piţurcă s-a abţinut să nu plângă, deşi asistentele din cabinet aveau lacrimi în ochi. Lunile au trecut şi, treptat, tehnicianul a revenit la sentimente mai bune faţă de copil. A început să se intereseze de situaţia lui şi, chiar să vorbească la telefon din când în când.FOTO Vica Blochina, gest incredibil pentru fiul ei. Ce a făcut blonda

FOTO Vica Blochina, despre relaţia cu Piţurcă: «Suntem pe cale să ne împăcăm»

Vica şi Piţurcă vor să se înţeleagă la bani

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net