VIDEO EXCLUSIV Sorana: «Nu am fost cu Mihai în timpul căsniciei»

Ultima actualizare:

    Sorana
Sorana

A fost trădată de soţ cu o prostituată, dar acum şi-a refăcut viaţa. Ieri, Click! a dezvăluit în exclusivitate identitatea bărbatului cu care Sorana Mohamad (31 de ani) se consolează după divorţul de ofiţerul SRI Paul Moga. Fosta componentă A.S.I.A. se iubeşte de puţin timp cu un coleg de trupă, mai mic cu trei ani decât ea. Vedeta ne-a confirmat relaţia cu instrumentistul, dar spune că nu şi-a înşelat soţul.

Face parte din trupa The Mates de doi ani, însă nu bănuia vreodată că unul dintre cei patru colegi de trupă  va fi bărbatul pe umărul căruia va plânge, ba chiar cel de care se va îndrăgosti.

Mihai Dăscălescu, Paul Turcu, Andrei Frîncu şi Mihai Aron (28 de ani) sunt instrumentiştii, însă cel din urmă, chitaristul formaţiei, i-a căzut cu tronc Soranei Mohamad şi, de ceva timp, alcătuiesc un cuplu.

simeon stalpnicul png

Dacă în Bucureşti se vedeau pe ascuns, în apartamentul chitaristului sau în casa acestuia de la periferie, în provincie au dat frâu liber sentimentelor şi s-au sărutat cu foc la o cafenea cunoscută din Braşov, Pizza Roma. Prinsă în fapt, cântăreaţa nu a mai putut nega ceea ce au surprins fotoreporterii în imagini.

simeon stalpnicul png

Nu vreau să vorbesc despre relaţia mea. Este o poveste care-mi aparţine. Ca trupă, ne cunoaştem de doi ani, acum lucrăm la album, înregistrăm, compunem, avem repetiţii şi ne concentrăm întreaga atenţie asupra studioului. Pot să vă spun că ceea ce mi se întâmplă acum nu a fost concomitent cu relaţia pe care o aveam. Viaţa mea privată e una, profesia e alta", a declarat Sorana, pentru Click!, asigurându-ne totodată că nu şi-a înşelat soţul.

Aşadar, vedeta s-a resemnat rapid după experienţa divorţului. Pentru că este o relaţie aflată la început, totul este lapte şi miere, dar se pare că mai toate poveştile de dragoste ale Soranei respectă acelaşi şablon, demn de telenovelele mexicane: totul începe bine şi se termină prost.

Având în vedere experienţele amoroase, se poate spune că solista este o fată optimistă, care se îndrăgosteşte repede şi crede că partenerul respectiv este bărbatul vieţii. A fost logodită de patru ori şi s-a măritat o singură dată, cu Paul Moga, cel de care a divorţat la nici doi ani de căsnicie,  după ce el a înşelat-o. "Fostul" a fost ceva mai reţinut în declaraţii, mai ales că profesia pe care o are nu-i permite să dea detalii despre viaţa personală.

„De la Click! sunteţi? Nu vreau să comentez nimic şi nu mă interesează. Nu am ce declaraţii să fac", a spus destul de apăsat fostul soţ al Soranei.  

Claudiu Pătraşcu

simeon stalpnicul png

O singură dată a îmbrăcat rochia de mireasă, deşi până acum doi ani a mai avut patru tentative de a ajunge în faţa altarului cu partenerii ei. Sorana Mohamad s-a bucurat de faimă fiind cântăreaţă în trupa A.S.I.A., şi, totodată, de iubiţi cu bani. Cea mai mediatizată relaţie a ei a fost cea cu craiul de Dorobanţi Claudiu Pătraşcu.

Andrei Iosif

simeon stalpnicul png

Povestea lor a fost una destul de agitată, presărată cu despărţiri şi împăcări, din cauza infidelităţilor lui. În 2006 s-au despărţit, dar nu a apucat să sufere prea mult pentru că s-a aruncat în braţele unui fost iubit, afaceristul basarabean Andrei Iosif, care avea la vremea respectivă o afacere cu prăjituri. A fost o brumă relaţia lor. După câteva luni, solista s-a orientat spre un fotomodel, Alexandru Stănculescu.

Alexandru Stănculescu

simeon stalpnicul png

Îşi programaseră nunta pe 29 iulie 2007, dar au ratat-o. Tot în acelaşi an, Sorana se îndrăgosteşte de un afacerist din Sibiu, pe nume Ciprian, cu care s-a logodit după un an de relaţie. Plănuiau să devină părinţi, însă în 2009 s-au despărţit. Tânărul a alungat-o din casă. Cel care a reuşit s-o ducă la altar este Paul Moga. Relaţia lor a durat trei ani, însă după doar doi ani de căsnicie au divorţat.

Ciprian

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net