VIDEO Incredibil! Şi-a salvat prietena de la moarte, după care a stabilit un nou record mondial la surf

VIDEO Incredibil! Şi-a salvat prietena de la moarte, după care a stabilit un nou record mondial la surf

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Se spune că în viaţa trebuie să fii omul potrivit, la locul potrivit. Asta se poate spune şi despre un surfer din Portugalia, care a ajuns să stabilească un nou record mondial la surf, după ce şi-a salvat prietena de la moarte. Tânărul a ieşit învingător din lupta cu un val de 30 de metri, pe care a reuşit să-l stăpânească. 

Întâmplarea a avut loc luni, când prietena cu care se afla în larg era la un pas să-şi piardă viaţa în apele învolburate. Bărbatul a salvat-o pe tânăra care alunecase de pe placă, după care a reuşit să călărească valul de 30 de metri.

„Am avut noroc. Niciodată nu ştii dacă vei reuşi să prinzi valul. Încă nu călărisem niciun val şi toţi îşi terminaseră plimbarea", a declarat Burle.

Surferul de 45 de ani a reuşit să stabilească noul record în acelaşi loc în care a fost stabilit şi recordul anterior de Garrett McNamra, în ianuarie.

Burle a mărturisit că a fost lângă prietena lui atunci când acesta a fost la un pas de moarte.

„A fost o zi nebună, am fost la un pas să-mi pierd prietena, Maya. A fost teribil. Nu cred că am tras o aşa sperietură în toată viaţa mea. Şi-a rupt o gleznă, însă a scăpat cu viaţă", a mărturisit sportivul.

simeon stalpnicul png



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Joe Biden shutterstock 2551316423 jpg
accident brasov jpg
cutremur romania jpeg
Politia, foto Shutterstock jpg
Design fără titlu (5) png
litoral romania   foto ovidiu oprea jpeg
copil cazut din duba jpg
Mamaia Nord jpg
image
image