Viitorul stadion Naţional din Capitală va avea acoperiş retractabil

Viitorul stadion Naţional din Capitală va avea acoperiş retractabil

Ultima actualizare:

"În săptămânile următoare, vom semna un act adiţional referitor la acoperiş cu firma care se ocupă de stadion", a mai spus Raicu.

În privinţa fondurilor necesare pentru lucrările la stadion, viceprimarul general al Capitalei a precizat că acestea sunt asigurate pentru anul în curs, după ce suma de 10 milioane de euro, alocată iniţial de municipalitate, a fost suplimentată cu peste 10 milioane, iar de la guvern vor veni alte 30 de milioane de euro.

"Primăria a avut de unde să asigure această suplimentare, în condiţiile în care, până acum, s-a cheltuit doar 50% din ce era planificat pe 2009 pentru proiectele de investiţii la străzi, parcuri şi cimitire", a mai spus Raicu.

Potrivit viceprimarului general, lucrările la stadion vor fi încheiate la începutul anului 2011 cu condiţia ca, şi în viitor, să fie asigurată continuitatea finanţării.

Lucrările la viitorul Stadion Naţional au început în toamna lui 2007, când, după un meci de fotbal România-Albania, a fost demontată simbolic o gradenă. Noua arenă va găzdui, în 2012, finala UEFA Europa League - fosta Cupă UEFA.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
unghii degete  jpg
fructe istock jpg
Femeie care s-a trezit din somn - dimineata - pat FOTO Shutterstock
Design fără titlu (7) png
Karl Bushby jpg
nunta
869877262 1167180182928493 4416722806691607833 n jpg
vlcsnap 2026 11 03 15h52m35s389 jpg
image
image