Vrea în Cartea Recordurilor cu un cui în frunte
Un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, închis pentru crimă, este convins că va intra în Guinness Book, de două ori. Florin Geanopol spune că a bătut recordul pentru că stă de nouă luni cu un cui în cap, dar şi pentru că a scris cea mai lungă poezie din lume.
Mai citeşte: Vrea 1.000.000 € că au uitat bisturiul în el S-a plimbat cu un cuţit înfipt în spate, fără să-l simtă Un hunedorean trăieşte de şapte ani cu un cuţit înfipt în spate Şi-a dat în judecată ginecologul pentru că i-a uitat pansamentul în vagin
Florin Geanopol a şocat oraşul Vatra Dornei, judeţul Suceava, după ce a tăiat cu un cuţit gâtul unui prieten şi al concubinei acestuia. Pentru fapta sa a primit 20 de ani de închisoare.
„Am fost închis pe nedrept. Nu s-a luat în considerare că ceea ce am făcut a fost în legitimă apărare, pentru că am fost lovit cu un ciocan în cap", explică Geanopol, arătând o cicatrice imensă pe cap. Hotărât să denunţe „corupţia din justiţie", dar şi să-şi expună viziunea asupra vieţii, Geanopol s-a apucat de scris, chiar din prima zi de detenţie
„Aproximativ 10 ore pe zi lucram la poem", explică bărbatul. În opera „Scrisoare umanităţii", care este dedicată lui Eminescu , el povesteşte în versuri întâmplările care i-au marcat viaţa, făcând referiri la persoanele apropiate, dar şi la evenimentele din ultimul deceniu.
Deţinutul a scris deja la Guinness World Records, cerându-le să-i omologheze recordul. Acesta susţine că mai are un record personal care merită luat în seamă.
El vrea să fie recunoscut „omul care a stat cel mai mult cu un cui în cap". „Recordul mondial e de şapte luni, iar eu am stat nouă luni cu un cui în cap. Mi l-am bătut pentru că cei de la Penitenciarul Botoşani nu au vrut să mă lase la înmormântarea tatălui meu. Acum aş vrea să îl scot, dar nu se mai poate. Medicii spun că dacă vreau să mă operez, o fac pe riscul meu", a adăugat deţinutul.
Obsedat de recorduri
Puşcăriaşul şi-a început seria“operelor-record“cu mai multe desene şi caricaturi