Zăvo, nu-ţi mai plac spitalele de stat?

Ultima actualizare:

    Miercuri seara,  Oana a fost scoasă  din casă pe targă.  Avea ochelari de  soare pe ochi şi  pătura trasă pe faţă
Miercuri seara, Oana a fost scoasă din casă pe targă. Avea ochelari de soare pe ochi şi pătura trasă pe faţă

Multe semne de întrebare în privinţa ultimelor două internări în spital ale Oanei Zăvoranu. Zvonurile lansate de apropiaţii ei, după internarea de luni, au fost mult prea îngrijorătoare, faţă de ceea ce am aflat de la surse medicale din spital. Miercuri seara, Oana a chemat din nou ambulanţa, care a transportat-o la o clinică particulară.

Un apel la 112 a fost făcut din nou din casa Oanei ­Zăvoranu, miercuri seară, la mai puţin de 24 de ore de la externarea ei din Spitalul Floreasca. În scurt timp, un echipaj medical a ajuns la ea.

După circa 30 de minute, medicii au ieşit din vila Oanei, s-au urcat în ambulanţă şi au plecat. Numai că, după vreo trei ore, o altă ambulanţă, de data asta particulară, a fost chemată pentru Oana. Nu a trecut mult şi vedeta a fost scoasă pe targă din casă, acoperită cu o pătură, inclusiv pe faţă. Iubitul ei, Răzvan Dumitrescu, a spus că o vor duce la un spital privat pentru a o interna. "O vom păcăli că va merge pentru a i se face vitamine şi va fi internată", a declarat el.

A fost dusă la  spital cu oambulanţă privată

simeon stalpnicul png

De ce au ales o clinică particulară nu se ştie. Să fi fost oare Oana deranjată de faptul că informaţiile obţinute de ziarişti despre starea ei de sănătate nu prea se potriveau cu informaţiile date de iubitul şi de mama ei? Posibil, având în vedere că cei doi au declarat că Oana a fost internată, luni seara, în stare gravă, la Terapie intensivă, în timp ce surse medicale au spus că brunetei nu i s-au făcut decât nişte spălături stomacale şi că starea ei nu este gravă.

Mamei Oanei i s-a făcut rău, în timp ce era într-o emisiune tv, când a văzut că Oana e dusă din nou la spital

simeon stalpnicul png

Şi asta, după ce, în urmă cu o lună, când a ajuns la Spitalul Elias din cauza unei migrene a ieşit scandal tot din cauza unor declaraţii exagerate. Medicii de aici, însă, nu au tolerat aşa ceva şi au făcut lumină: "Este o mascaradă! În spitalul nostru se tratează cazuri grave, este o instituţie academică. Pacienta a venit la noi cu o migrenă (n.r. durere de cap). A fost consultată, apoi i s-a făcut o radiografie şi s-a infirmat imediat diagnosticul de sinuzită acută. Nu s-a pus problema de perfuzii sau de internare. Nu internăm oameni doar pentru că au o durere de cap", ne-a declarat, la acea vreme, directorul de la Elias, dr. Dana Safta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net