Simona Halep, surprinsă la o clinică alături de un bărbat misterios! Au descins într-o zonă de fițe
Simona Halep a fost zărită luni seară, la o clinică din zona Floreasca, unde a petrecut timp de două ore. Tenismena a descins cu nonșalanță din mașina BMW, proprietate personală, fiind însoțită și de un bărbat misterios ce părea a fi extrem de grijuliu cu fosta campioană. Acesta a fost atent să parcheze bolidul sportivei și să se asigure că Halep nu este fotografiată de «intruși», dar iată că paparazzii Click! au fost pe fază!
Simona Halep încearcă să nu se lase afectată de scandalul dopajului în care este implicată și despre care vuiește întreaga mass-media din țară și de peste hotare. Campioana s-a refugiat alături de familie și apropiații care o susțin și o ajută să treacă mai ușor prin această perioadă deosebit de grea din viața ei. Tenismena a mers luni seară la o clinică dintr-o zonă de fițe a Capitalei, cartierul Floreasca, dar nu singură, ci însoțită de un bărbat misterios care se purta foarte atent cu fosta campioană și avea grijă să o țină cât mai ferită de ochii curioșilor.
Nimic nu scapă însă paparazzilor Click!, care au surprins-o pe Simona Halep, chiar în momentul în care a ajuns în fața clinicii, într-un bolid BMW, vișiniu, iar bărbatul alături de care sosise a avut grijă să ducă mașina în parcarea subterană și să o aștepte cuminte pe Simo, timp de două ore, până și-a terminat toate treburile.
Cine ar fi sabotat-o pe Simona Halep?
Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat, o substanță din clasa EPO, menită să potențeze performanțele atletice. Cazul a fost dezbătut de mai mulți specialiști de la noi din țară, inclusiv de biochimistul din staff-ul lui David Popovici, Dorel Tocitu. Specialistul, doctor în biochimia efortului de înaltă performanță, susține că este imposibil ca substanța să fi ajuns în organismul sportivei fără ca aceasta să știe, însă e de părere că Halep s-ar fi putut lăsa influențată de antrenorul ei sau de preparatorul fizic să apeleze la substanță.
«Cine ar fi avut interesul să potențeze performanțele lui Halep? Toată lumea caută acum un medic. Dar ei evită să se implice în general în astfel de chestiuni. Acolo principalul marcator este antrenorul. El are interesul cel mai mare să funcționeze sportiva la nivel de top. Dacă nu se pricepe, are un preparator fizic. Ăsta e pe locul doi.
Uneori, doar i se sugerează sportivului. Asta e o problemă care se discută doar între patru ochi. Preparator cu antrenor. Preparator cu sportiv. Sportiv cu antrenor. Niciodată în trei.», a declarat Dorel Tocitu într-un interviu exclusiv pentru playsport.ro.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!