Simona Halep, reacție uluitoare după ce a fost găsită dopată: „Mă simt confuză și trădată”

Ultima actualizare:

Simona Halep a reacționat la scurt după ce Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului a anunțat că sportiva a fost depistată pozitiv la US Open. Marea noastră campioană a transmis un mesaj emoționant în care anunță că în acest moment „începe cel mai greu meci” din viața ei.

Simona Halep, reacție emoționantă după ce a fost găsită dopată
Simona Halep, reacție emoționantă după ce a fost găsită dopată

Simona Halep a fost depistată pozitiv cu substanţa denumită Roxadustat şi a fost suspendată provizoriu din toate turneele din circuitul WTA.

În vârstă de 31 de ani, fostul lider mondial a reacționat pe o rețea de socializare, unde a precizat că nu i-a trecut niciodată prin cap să trișeze, „deoarece este complet împotriva valorilor” cu care a fost educată.

Dublă câștigătoare de Grand Slam, Halep a transmis că va lupta până la capăt pentru a demonstra că nu a consumat nicio substanță interzisă.

Prima reacție a Simonei Halep: „Nu este vorba despre titluri sau despre bani”

„Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost informată că am fost testată pozitiv pentru o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, fapt ce a produs șocul vieții mele.

De-a lungul carierei mele, nu mi-a trecut niciodată prin cap să trișez, deoarece este complet împotriva valorilor cu care am fost educată. Mă confrunt cu o situație nedreaptă și mă simt confuză și trădată.

Voi lupta până la capăt pentru a demonstra că nu am consumat nicio substanță interzisă în cunoștință de cauză și am încredere că mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la suprafață.

Nu este vorba despre titluri sau despre bani. Este vorba despre onoare, și despre povestea de dragoste pe care am trăit-o cu jocul de tenis pe parcursul ultimilor 25 de ani”, a transmis Simona Halep, prin intermediul contului ei de Instagram.

Simona Halep, depistată pozitiv la US Open

Cutermur în sportul mondial! Simona Halep, fostă lideră a circuitului WTA, a fost suspendată din tenis de Agenția Internațională a Integrității în Tenis. Campioana de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019) fost testată pozitiv la Roxadustat, o substanță care conține eritropoetină, un hormon încadrat ca agent simulant eritropoetic.

Este interesant faptul că Simona Halep a cedat încă din runda inaugurală a turneului unde a fost prinsă dopată - US Open 2022, în fața Dariei Snigur. În vârstă de 20 de ani, sportiva din Ucraina a produs surpriza chiar pe Louis Armstron Stadium, unde s-a impus cu 6-2, 0-6, 6-4.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net