Claudia Pătrăşcanu a dispărut o perioadă din peisajul monden şi s-a dedicat complet familiei frumoase pe care o are. Cântăreața este o familistă convinsă, însă se pare că soțul ei, Gabi Bădălău, o încurajează să nu se mulțumească doar cu doi copii și face în fiecare zi presiuni pentru mărirea familiei. Iată declarațiile artistei!
După ce Adela Popescu și Radu Vâlcan au devenit părinți pentru a doua oară, și, având în vedere că cei doi băieței pe care îi au împreună, Alexandru și Andrei, cresc pe zi ce trece, cuplul s-a gândit că în curând vor avea nevoie de mai mult spațiu, pentru desfășurarea optimă a activităților zilnice. Astfel, cei doi au luat decizia de a-și cumpăra o casă mai mare, care să îndeplinească toate cerințele familiei mărite, mai ales că există și un patruped în ecuație.
Rivalitatea dintre Mihaela Rădulescu și Andreea Marin datează de ani buni, fiind alimentată și de gusturile pe care cele două dive le au în privința bărbaților. Pe lângă un mariaj cu Ștefan Bănică Jr, acestea se pare că au multe alte lucruri de împărțit, și din punct de vedere profesional! Un promo profesionist realizat pentru Andreea Marin în 2012, pe când acestea lucrau în cadrul aceleiași televiziuni, a fost picătura care a umplut paharul Mihaelei Rădulescu! Iată de ce!
Președintele Parlamentului din Venezuela, Jean Guaido, s-a autoproclamat „președinte în exercițiu” al țarii, în fața a mii de susținători ai săi, care nu sunt de acord cu mandatul câștigat de actualul președinte proclamat în urma votului, Nicolas Maduro. Liderul american Donald Trump, precum și alte state, și-au arătat sprijinul față de Guaido, susținând că îl recunosc drept președinte interimar al Venezuelei.
Andreea Mantea, care s-a mutat recent cu băiețelul ei în Turcia, în vederea filmării unui nou proiect la care vedeta lucrează în prezent, s-a întors din nou în România, împreună cu fiul ei, după ce s-a confruntat cu câteva probleme ce i-au cam dat planurile peste cap. Vedeta a avut o problemă care a împiedicat-o să și vorbească o perioadă, și, cum este moderatoarea unei emisiuni, a trebuit neapărat să rezolve situația, decizând să facă acest lucru în țara noastră.
Dacă unele persoane nu se împacă prea bine cu anotimpul rece, pentru Anamaria Ferentz și iubitul ei, zăpada nu reprezintă o problemă. Din contră! Cei doi au profitat din plin de vremea de afară pentru a petrece timp împreună pe pârtie, iar Anamaria a avut parte și de un moment mai „sălbatic”, pozând în costum de baie în jacuzzi, deși afară temperaturile nu păreau a fi prea prietenoase.
Dacă doar în urmă cu câteva zile tuna și fulgera în mediul online, susținând că nu ar apela niciodată la operațiile estetice, se pare că Oana Roman își dorește totuși să-și îmbunătățească aspectul fizic. Vedeta a publicat câteva imagini de pe masa unei clinici de înfrumusețare, după ce le-a dezvăluit admiratorilor săi virtuali că urmează un tratament de remodelare. Iată despre ce este vorba!
Se pare că rolul de proaspătă mămică i se potrivește Andreei Ibacka precum o mănușă. După ce prima sarcină a decurs de minune pentru vedetă, aceasta dezvăluind că organismul ei s-a comportat exemplar din toate punctele de vedere, în prezent soția lui Cabral pare că și-ar dori să mai treacă o dată prin această experiență, care a reprezentat una dintre cele mai frumoase perioade din viața actriței.
Luminița Dobrescu a urmărit recent un videoclip în care artistele Andra și Lidia Buble cântau împreună melodia „Of, inimioară”, acompaniate de o orchestră, în cadrul unui concert. Cum Luminița Dobrescu a interpretat aceeași piesă muzicală atunci când a participat la Cerbul de Aur și a și câștigat, îndrăgita cântăreață a simțit nevoia să-i reproșeze Andrei câteva lucruri legate această compoziție și de modul în care ar fi trebuit cântată.
Mirela Vaida va lua o pauză de la televiziune, momentan, după ce ultima emisiune moderată de vedetă, „Totul pentru dragoste la bine și la greu”, a fost scoasă din grila de programe, show-ul neajungând la audiența scontată. Astfel, prezentatoarei TV nu i-a mai fost înnoit contractul după ce a expirat, și a încheiat pentru moment colaborarea cu Antena 1. Totuși, de la această situație până la concediere e cale lungă!
Deși părea că relația dintre interpreții de muzică populară Gheorghe Turda și Nicoleta Voicu nu cunoștea decât fericirea, se pare că cei doi au ajuns într-un final la concluzia că nu rezonează pe plan sentimental. După ce și-au anunțat despărțirea în mod oficial, fosta iubită a interpretului Gheorghe Turda a făcut primele declarații referitoare la separarea de artist.
Un avion ce avea 109 pasageri la bord, a aterizat de urgență în Constanța, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Aparatul de zbor aparține companiei Blue Air și efectua cursa Larnaca - București (Otopeni).
Ziua de duminică, 20 ianuarie 2019, a marcat împlinirea a cinci ani de la accidentul aviatic din Munții Apuseni, în care fostul soț al Romaniței, pilotul Adrian Iovan, și-a pierdut viața în mod tragic, lăsând multă durere în sufletele familiei sale. Creatoarea de modă își face în fiecare an datoria și îi organizează răposatului său partener de viață un parastas, în aceeași locație unde acesta și-a dat ultima suflare, unde invită apropiații, care asistă la o slujbă religioasă ținută în memoria pi
După ce și-a refăcut viața alături de Andreea Ibacka, fostă Pătrașcu, Cabral pare să aibă mereu un zâmbet larg pe față, mai ales acum că a devenit tătic pentru a doua oară. Și nici n-ar avea ce motive să aibă să fie nefericit! Prezentatorul TV a încheiat mariajul cu fosta soție, Luana Ibacka, în termeni amiabili, având în vedere că cei doi au împreună tot o fiică, pe nume Inoke.
Amalia Enache a dezvăluit că pentru ea, perioada în care a fost însărcinată a reprezentat și o binecuvântare, dar și un interval de timp presărat cu multă suferință. Prezentatoarea TV a explicat că motivul din spatele durerii sale de la acea vreme a fost constituit din vizitele interminabile prin spitale, soldate cu pierderea uneia dintre cele mai importante persoane din viața sa. Iată declarațiile!
Pawel Adamowicz, primarul din Gdansk ucis pe scenă în timpul unui concert caritabil, a fost condus pe ultimul drum de aproximativ 45.000 de persoane, sâmbătă, 19 ianuarie, informează presa internațională. Edilul era extrem de iubit de popor, având în vedere că a fost și unul dintre cei mai longegivi primari din Polonia. Pe străzile din țară s-au strâns zeci de mii de oameni care au vrut să-i aducă oficialului un ultim omagiu.
După ce în ultima perioadă foștii soți Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană s-au acuzat reciproc de afecțiuni psihice, corelate cu comportament agresiv și posibilitatea consumului de substanțe interzise prin lege, prezentatoarea TV face în prezent tot posibilul să demonstreze că este o mamă resposabilă pentru cei doi copii ai săi.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda o vor întâmpina în curând pe cea de-a doua fetiță a lor, iar pregătirile pentru bebe sunt în toi! De la cumpărături de tot felul, până la amenajarea camerei micuței ce va veni pe lume și chiar și alegerea numelui pe care viitoarea membră a familiei îl va purta, cei doi soți au fost destul de ocupați în ultima perioadă.
Chiar și după ce a reușit să scape de toate kilogramele nedorite, Ozana nu renunță încă la ajutorul venit din partea medicilor esteticieni. Artista și-a propus să arate din nou ca în perioada adolescenței și nimeni nu o poate impiedica să-și urmeze visul. Pentru a se putea simți cu adevărat bine în propria piele, vedeta a decis să facă din nou o vizită în cabinetul medicului, de data aceasta pentru o remodelare de bust.
„Noua” față a Loredanei Groza a stârnit controverse în mediul online, după ce vedeta a publicat pe rețelele de socializare câteva imagini în care părea cu cel puțin 20 de ani mai tânără. Având în vedere că o asemenea schimbare este evidentă și șochează, Lori s-a confruntat cu multe comentarii, pozitive sau negative, legate de operațiile sale estetice.
Florin Piersic urmează să împlinească respectabila vârstă de 83 de ani în data de 27 ianuarie. Cum mai este puțin până la marele eveniment, iar în presă s-a tot vehiculat că primăria Clujului dorește să-l omagieze pe marele actor prin intermediul unei petreceri grandioase, Florin Piersic a ținut să facă câteva precizări în mediul online, explicându-le admiratorilor lui cum își va petrece, de fapt, ziua de naștere.
Numele lui Morgan Freeman, din nou târât prin tribunale! Morgan, care deține una dintre cele mai cunoscute voci de la Hollywood și care a narat și jucat în numeroase filme de succes, a fost acuzat din nou de întreținerea de relații sexuale cu nepoata sa, care era minoră la vremea respectivă. De asemenea, celebrul actor a fost învinovățit chiar de moartea acesteia, presupunându-se că E’Dena Hines a fost ucisă de fostul ei iubit tocmai din cauza faptului că l-ar fi înșelat pe acesta cu bunicul ei.
Teo Trandafir și fiica ei, Maya, au o relație cu adevărat specială, chiar dacă cele două nu sunt legate din punct de vedere biologic. Fiica îndrăgitei prezentatoare TV a ajuns la vârsta în care dragostea adolescentină aduce „fluturași în stomac”, însă mama ei nu concepe ca Maya să aducă băieți acasă, cel puțin nu încă.
Se pare că Mirela Vaida nu va mai apărea pe micile ecrane! Îndrăgita prezentatoare TV, gravidă în 7 luni, a fost anunțată de postul de televiziune Antena 1 că nu îi mai este înnoit contractul, asta după ce ultima emisiune moderată de vedetă nu prea a prins la public. Mirela s-a declarat dezamăgită de această decizie și a mărturisit că în viitor nu va mai accepta formate TV care nu o avantajează. Iată declarațiile!
Gabriela Cristea (44 de ani) este o mămică și o soție devotată, iar peste două luni familia ei se va mări cu încă un copil! De când a venit pe lume fiica ei, Bella Victoria Margot, viața ei s-a schimbat radical, iar acum vedeta pare mai preocupată de familie decât de carieră.
Oare pur și simplu are parte doar de ghinion sau își alege special cele mai controversate roluri? Cert este că Dakota Johnson a apărut din nou nud pe micile ecrane, în noul său proiect cinematografic, filmul horror „Suspiria”. Dakota, fiica actorilor Melanie Griffiths şi Don Johnson, le calcă pe urme părinților ei și nu renunță la un rol nici măcar dacă acesta presupune „imposibilul”.
Momente de panică pentru membrii Casei Regale Britanice! Prinţul Philip, în vârstă de 97 de ani, a fost victima unui accident rutier produs, miercuri, 16 ianuarie, în apropierea proprietăţii regale de la Sandringham. Ducele de Edinburgh se afla la volanul maşinii în momentul în care a intrat în coliziune cu un alt participant la trafic.
După ce a devenit mămică pentru prima oară, Camelia Potec și partenerul ei de viață au decis că este momentul să-și jure iubire și în fața lui Dumnezeu. Sportiva se bucură în prezent de una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa, iar în curând va îmbrăca și rochia de mireasă, dezvăluind și ce planuri are referitoare la fericitul eveniment.
Cleopatra Stratan nu mai este cu siguranță micuța adorabilă și „îndrăgostită” care cânta hitul „Ghiță”. Fata lui Pavel Stratan a crescut și s-a transformat într-o adolescentă în adevăratul sens al cuvântului, care și-a descoperit deja feminitatea și nu se teme să o arate atunci când vine vorba de clipurile ei muzicale.
Se pare că este adevărat! După ce s-a vehiculat în presa internațională că Meghan Markle și-ar fi planificat nașterea complet diferit față de Kate Middleton, în prezent aceste zvonuri prind din ce în ce mai mult contur. Experții pun acest lucru pe seama dorinței diferențierii celor două, Meghan Markle nedorind să repete pașii făcuți de Ducesa de Cambridge, pentru a nu fi considerată, probabil, o copie a acesteia.