Conținut scris de Ioana Tătaru

Pagina 62
WhatsApp lansează o nouă funcție importantă, foto pexels com jpg
Oamenii îmbătrânesc brusc în două perioade specifice ale vieții lor, foto Freepik com jpg
Oamenii îmbătrânesc brusc în două perioade specifice ale vieții lor. Care sunt vârstele critice?
Un studiu a arătat că procesul de îmbătrânire nu se desfășoară treptat, așa cum putem crede, ci se accelerează în două momente cheie ale vieții.
Fapt divers
Celia și a prevestit moartea, foto Instagram jpg
Cum și-a prevestit Celia moartea: „Ne-a lovit un tir, iar ea a murit în locul meu”. Cântăreața a pierdut atunci o persoană dragă
După o pauză de câțiva ani din industria muzicală, artista Celia a revenit în spațiul public. Recent, ea a povestit ce a făcut în tot acest timp, dar și cum și-ar fi prevestit moartea într-un vis.
PrimeTime
Unde se află Muntele Fericirilor, foto pexels com jpg
Unde se află Muntele Fericirilor, unul dintre cele mai importante locuri sfinte pentru creștini. I se mai spune și Muntele Beatitudinilor, iar doi români au ajuns acolo
Muntele Fericirilor este unul dintre cele mai importante locuri sfinte pentru creștini, iar doi români cunoscuți și apreciați în mediul online au ajuns acolo. Vloggerii au prezentat, de asemenea, imagini din acest loc sacru, plin de însemnătate.
Fapt divers
Țara unde locuitorii au cei mai mulți parteneri sexuali, foto Freepik com jpg
Țara unde oamenii au cei mai mulți parteneri sexuali. E vizitată des de români
Obiceiurile și comportamentele legate de viața sexuală variază semnificativ de la o țară la alta, iar studiile arată că anumite națiuni au un număr mediu de parteneri sexuali mult mai mare decât altele. Iată care este națiunea fruntașă la acest capitol!
Internațional
Roma, foto freepik com jpg
Povestea adevărată a Romei. Un trib de oieri, fără experiență militară, ar fi pus, de fapt, bazele marelui imperiu
Întemeierea Romei continuă să fie învăluită în mister. Deși legenda lui Romulus și Remus este bine-cunoscută, o altă teorie schimbă ce se știa despre începuturile acestui mare imperiu.
Fapt divers
Cum au reușit două cupluri să rămână împreună timp de 70 de ani, foto pexels com jpg
Cum au reușit două cupluri să rămână împreună 70 de ani. „Poate acesta a fost secretul”. Au atras admirația familiei regale britanice
Două cupluri din Scoția au sărbătorit împreună 70 de ani de căsnicie și acum dezvăluie secretul mariajului reușit de șapte decenii. Pentru longevitatea lor remarcabilă, au fost felicitați de Regele Charles al III-lea și de soția sa, Camilla.
Internațional
Maldive, foto Freepik com jpg
Destinația de vacanță unde ar putea fi interzis fumatul. Este una dintre cele mai frumoase țări din lume
Maldive intenționează să împiedice comercializarea țigărilor pentru persoanele sub 18 ani printr-o lege care va intra în vigoare la sfârșitul anului 2025. Când anume se va întâmpla acest lucru?
Fapt divers
DACIA SPRING PARIS 44 jpg
Dacia Spring, cu aproape 10.000 de euro mai ieftină în Spania. Cum este posibil?
Dacia Spring, modelul electric de oraș al producătorului român, beneficiază de unul dintre cele mai atractive prețuri de pe piața auto din Spania. „Este probabil cea mai agresivă ofertă”, anunță jurnaliștii spanioli.
Internațional
Irlanda, pexels com jpg
Țara cu cel mai bun echilibru între viața profesională și cea privată. Pe ce loc se află România în clasament
Cei care intenționează să se mute într-o altă țară trebuie să acorde atenție modului în care se respectă echilibrul între viața profesională și cea privată. Prin urmare, există o țară care se remarcă prin excelența la acest capitol!
Fapt divers
Stimularea creierului, foto Freepik com jpg
Băutura pe care un neurolog o consumă în fiecare dimineață. Îmbunătățește concentrarea și te ajută să ai o minte ascuțită
Un neurolog a dezvăluit ce a inclus în dietă pentru a-și menține creierul sănătos. Printre recomandările sale se află și o băutură pe care o consumă în fiecare dimineață după ce se trezește.
Sănătate
Muscate, foto freepik ro jpg
Cum stimulezi înflorirea mușcatelor. Trucul simplu care te ajută să ai flori frumoase și sănătoase
Pentru a menține sănătatea mușcatelor, este esențial să ții cont de câteva reguli simple care le ajută să reziste mai mult timp și să înflorească frecvent. Descoperă trucurile unui florist cunoscut!
PrimeTime
Mario Vargas Llosa si Isabel Praysler, foto Pinterest jpg
Mario Vargas Llosa, o viață sentimentală controversată. Celebrul scriitor a divorțat de verișoara lui, pentru fosta soție a lui Julio Iglesias
Mario Vargas Llosa, unul dintre cei mai mari romancieri ai lumii, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură, a fost cunoscut nu doar pentru operele sale literare, ci și pentru viața sentimentală plină de controverse.
Fapt divers
Formațiunea Durupinar, Turcia, foto Pinterest jpg
Locul unde s-ar afla corabia biblică Arca a lui Noe. Arheologii sunt convinși că au dezlegat unul dintre cele mai mari mistere ale religiei
O echipă de arheologi susține că a identificat locul unde s-ar afla rămășițe din Arca a lui Noe și este pregătită să descopere ambarcațiunea care, potrivit Bibliei, a salvat viața pe Pământ.
Fapt divers
Catedrala Notre-Dame din Paris (foto: Pixabay)
De ce 15 aprilie este considerată una dintre cele mai negre zile din istoria umanității. Ce tragedii au avut loc
Data de 15 aprilie este considerată una dintre cele mai negre din istoria omenirii din cauza evenimentelor îngrozitoare care s-au petrecut, de-a lungul anilor, în această zi.
Fapt divers
Trăsăturile enervante ale zodiilor, foto Shutterstock jpg
Trăsăturile enervante ale zodiilor. Leii pot fi obositori, iar Vărsătorii stau prost cu răbdarea
Fiecare zodie se remarcă prin calități incontestabile, însă și prin trăsături care pot fi enervante pentru cei din jur. Ești Leu, Fecioară sau Vărsător? Vezi cum îi scoți din minți pe ceilalți!
Horoscop
insomnie, foto shutterstock jpg
Un doctor dezvăluie metoda care alungă gândurile negative înainte de somn. Relaxează creierul, dar și întregul corp
Dacă gândurile negative te acaparează înainte de somn, un medic îți spune ce să faci pentru alungarea acestora. Potrivit specialistului, există o metodă care relaxează creierul și induce rapid starea de odihnă.
Sănătate
90be53e3 e5bb 46e4 8cdc 1e0f655f3c17 logo jpeg
Preparatul pe care Mihaela Bilic îl recomandă la masa de Paște: „Aș mânca în tot timpul anului”
Dr. Mihaela Bilic a dezvăluit ce desert tradițional trebuie să se afle pe masa de Paște a iubitorilor de dulce. Pe lângă gustul delicios, acest preparat este și echilibrat din punct de vedere nutrițional.
Sănătate
Cori Gramescu, foto Instagram jpg
Cum slăbești sănătos, fără să urmezi diete restrictive. Cori Grămescu te învață să îți calculezi necesarul zilnic de calorii
Obținerea siluetei dorite este posibilă prin deficit caloric, iar nutriționista Cori Grămescu te învață cum să îți calculezi necesarul zilnic de calorii. Formula specialistei în nutriție se bazează pe factori foarte importanți!
Stil de viață
Feli Donose, foto Instagram jpg
Feli a spus cum își dorește să fie viitorul ei iubit: „Sper să iubesc, la un moment dat”. Calitatea pe care trebuie să o aibă bărbatul
Feli Donose (38 de ani) a dezvăluit recent cum își dorește să fie viitorul ei partener de viață. Cântăreața apreciază foarte mult o trăsătură de caracter care, în viziunea ei, face diferența.
PrimeTime
Riga, Letonia, foto Shutterstock jpg
Orașul european în care se află cele mai multe femei singure. Ce loc ocupă Bucureștiul în clasament?
Descoperă topul orașelor europene cu cele mai multe femei singure aflate în căutarea jumătății. Locul fruntaș este ocupat de un oraș deosebit, iar Bucureștiul, capitala României, se află și el în clasament!
Fapt divers
Roxana Ciuhulescu, Anna Lesko, foto Instagram jpg
Roxana Ciuhulescu, foc și pară pe Anna Lesko: „Cred că o și bat”. Cum a reușit cântăreața să o scoată din sărite?
Roxana Ciuhulescu (46 de ani) a povestit într-un podcast cum Anna Lesko a reușit „să o scoată din sărite” la o filmare din trecut. Ea a menționat, de asemenea, numele politicianului care i-a lăsat o impresie bună.
PrimeTime
Justin Timberlake, foto Instagram jpg
Justin Timberlake, modest înainte de concertul din România. Cerințele artistului pentru noaptea petrecută la Cluj-Napoca
Justin Timberlake (44 de ani) se pregătește să cânte pentru prima dată în România, fără să aibă pretenții extravagante sau solicitări ieșite din comun. Ce anume a dorit starul internațional în culise?
Vedete internaționale
maya giotea foto britain s got talent jpg
O româncă a uimit juriul la Britain’s Got Talent și a primit cel mai rapid Golden Buzz din istoria emisiunii. „Pur și simplu, incredibil”
Maya Giotea, o adolescentă de 14 ani din România, a impresionat jurații emisiunii Britain’s Got Talent cu interpretarea piesei „Listen” a lui Beyoncé. Uimit de talentul său, Bruno Tonioli i-a acordat cel mai rapid Golden Buzz din istoria emisiunii: „Este pur și simplu incredibil”, a spus el.
PrimeTime
Luxemburg jpg
Țara din Europa care se pregătește pentru o posibilă situație de criză. Autoritățile le cer oamenilor să aibă 16 obiecte esențiale în casă
O țară din Europa și-a îndemnat locuitorii să își pregătească un kit de supraviețuire cu 16 categorii de obiecte esențiale, în cazul unei posibile situații de criză.
Internațional
Specia de cimpanzeu Bonobo, Shutterstock jpg
O specie de cimpanzei poate combina cuvinte la fel ca oamenii: „Limbajul uman nu este atât de unic pe cât credeam”
Oamenii de știință au descoperit că o anumită specie de animale poate să combine cuvintele în moduri considerate anterior specifice doar oamenilor. „Limbajul uman nu este atât de unic pe cât credeam”, a spus unul dintre cercetători.
Internațional
Kiril Dmitriev, Shutterstock jpg
Rusia și SUA vor avea o nouă rundă de negocieri săptămâna viitoare. „Începutul unui dialog respectuos”
Kiril Dmitriev, emisarul economic al Kremlinului, a anunțat la un post public de televiziune că Rusia și SUA vor avea o nouă rundă de negocieri săptămâna viitoare.
Internațional
Chihlimbar, foto shutterstock jpg
O femeie din Buzău a folosit zeci de ani o piatră de 1 milion de euro ca opritor de ușă. Cazul din țara noastră amintește de descoperirea unui bărbat din SUA
O femeie din județul Buzău a folosit zeci de ani o piatră prețioasă ca opritor de ușă. S-a constatat că aceasta este cea mai mare bucată de chihlimbar din lume și valorează 1 milion de euro. Descoperirea amintește de cazul unui bărbat din SUA, care nu avea habar că își ține ușa în loc cu un meteorit
Fapt divers
despartire, foto shutterstock jpg
Emoticoanele ar putea distruge o relație de cuplu. La fel și alegerile alimentare diferite ale partenerilor
Despărțirile sunt adesea provocate de motive serioase, însă există și cupluri care aleg să se separe din cauze bizare, cum ar fi folosirea excesivă a emoticoanelor în conversații. Cel puțin, asta arată rezultatele unei cercetări!
Dragoste și sex
alimente, foto shutterstock jpg
Cele patru alimente care te ajută să trăiești 100 de ani. Fac parte și dintr-o dietă populară
Cercetătorii au aflat ce alimente ne pot ajuta să trăim 100 de ani, sau chiar mai mult, dacă le consumăm zilnic. În același timp, specialiștii au identificat și altele care pot grăbi apariția bolilor și totodată moartea timpurie.
Sănătate