Cum stimulezi înflorirea mușcatelor. Trucul simplu care te ajută să ai flori frumoase și sănătoase

Pentru a menține sănătatea mușcatelor, este esențial să ții cont de câteva reguli simple care le ajută să reziste mai mult timp și să înflorească frecvent. Descoperă trucurile unui florist cunoscut!

Cum se îngrijesc mușcatele / foto: Freepik.com
Cum se îngrijesc mușcatele / foto: Freepik.com

Muşcatele sunt plante populare, apreciate atât pentru culorile lor vibrante, cât și pentru faptul că nu sunt pretențioase, adaptându-se ușor la diverse condiții de mediu, fie că sunt ținute în interior sau în exterior. Desigur, pentru ca aceste flori să reziste mult timp, este important să le îngrijești corespunzător, iar floristul Dhaniel Nora a oferit, în emisiunea „Vorbește Lumea” de la Pro TV, sfaturi prețioase.

Când se scot mușcatele afară?

O regulă importantă pentru sănătatea mușcatelor este ca plantele să primească cât mai multă lumină solară: „Mușcatele iubesc soarele și cu cât au parte de mai mult soare cu atât vor înflori mai mult și mai frumos și vor avea flori mai mari. Deci, dacă avem un balcon plin de soare, aceasta este soluția potrivită”, a spus specialistul, care a precizat că mușcatele se scot afară când temperatura exterioară a depășit 10 grade: „Pentru ele este important să nu înghețe. Dacă avem o perioadă de până la 10 zile, cu temperaturi constante noaptea, peste 10 grade, pentru mușcate e perfect. Putem să le scoatem afară”, a mai spus Dhaniel Nora.

Ce trebuie să știi despre udarea mușcatelor

Foarte important pentru îngrijirea mușcatelor este ca plantele să aibă suficientă apă, dar fără ca aceasta să rămână în exces în ghiveci. De asemenea, mușcatele preferă să își ia umiditatea din sol, nu de pe frunze: „Apa pe care o avem la robinet, fiind cu foarte mult calcar, se va depune pe frunze. Nu este cea mai bună variantă să le udăm pe frunze, este mult mai bine să le udăm în ghiveci”, a precizat floristul.

Trucul care stimulează înflorirea mușcatelor

Un pas esențial pentru a stimula înflorirea mușcatelor este să îndepărtezi imediat florile ofilite sau uscate, de îndată ce le observi. Acest truc ajută planta să producă noi flori și să își mențină un aspect sănătos: „Un lucru foarte important este să ne asigurăm că avem constant flori. Ori de câte ori vedem că o floare pare că a trecut, o rupem, nu mai așteptăm să se usuce cu totul”, a spus Dhaniel Nora.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
david pușcaș PNG
ai generated 9087065 1280 jpg
Ingrid Bergman  foto   Casablanca jpg
mihaela bilic instagram jpg
banner oana roman png
cub mihaela tatu png
Filmul care a cucerit topul Netflix, foto Shutterstock jpg
emisiunea mireasa instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net