Cum și-a prevestit Celia moartea: „Ne-a lovit un tir, iar ea a murit în locul meu”. Cântăreața a pierdut atunci o persoană dragă
După o pauză de câțiva ani din industria muzicală, artista Celia a revenit în spațiul public. Recent, ea a povestit ce a făcut în tot acest timp, dar și cum și-ar fi prevestit moartea într-un vis.

Cântăreața Celia (40 de ani) s-a întors de curând în România, după ce în trecut hotărâse să se stabilească în Australia, țara de origine a soțului ei și tatăl celor doi copii ai săi, Angelo și Sara Maria: „Aici mi-e cel mai bine, cu tot greul, (…). Pentru mine, România este cel mai bun cadou al vieții”, a spus ea în podcastul „Vorba lu’ Jorge”, de pe YouTube.
Celia: „Aveam un sentiment că o să se termine totul”
Celia a mărturisit tot în același podcast că, de-a lungul vieții, a trecut prin încercări dificile. Într-un interval foarte scurt, artista și-a pierdut tatăl, bunicul și logodnicul, iar un alt moment profund marcant pentru ea a fost visul în care și-a prevestit propria moarte:
„Pe la 17 ani, am tot avut un vis, care s-a repetat de 3 ori, că trebuie să mă pregătesc, e finalul și o să mor. Aveam un sentiment că o să se termine totul, mai ales că, de 3 ori, aceeași persoană îmi spunea în vis că e finalul. Și…
Cu o zi înainte să avem un accident, care mi-a marcat viața și în care bunica mea a murit, am avut un vis foarte, foarte profund. Un vis în care tatăl meu, eroul vieții mele, pe care l-am iubit extraordinar de mult, se sufoca, era pe jos și eu nu mai aveam aer. Plângeam pe jos și voiam să rămână lângă mine.
A intrat în încăperea respectivă același om care mă anunța: «vezi că trebuie să pleci!» și mi-a spus: «nu te mai agita că se duce, și oricum te duci și tu!», simțeam că mă sufocam, o senzație pe care am simțit-o cu tot trupul meu. La un moment dat, am simțit o liniște. Ceva incredibil, (…). În momentul în care urcam, mi-a spus: «Nu, nu pleci! Pleacă altcineva în locul tău!» Atunci m-am trezit”, a povestit cântăreața.
În următoarea zi, Celia a avut un accident de mașină în care bunica ei și-a pierdut viața: „Accidentul l-am avut în timp ce mașina avea 5 km/h. Era o mașină cu două locuri, sport. Mi-am pus centura, eram pregătițit să plecăm, iar bunica a vrut să vină cu noi la Deva. (…). Ne-a lovit un tir, iar ea a murit în locul meu”, a mărturisit Celia.