Oana Mizil și Marian Vanghelie, din nou împreună? Ce spune afacerista despre o posibilă împăcare: „Vorbim mai des”

#Exclusiv Click!

Oana Mizil (47 de ani) și Marian Vanghelie (54 de ani) și-au spus adio după 11 ani de iubire, anul trecut, în luna noiembrie. Contactată de Click!, afacerista ne-a mărturisit că este mult mai bine și mai liniștită de când s-a despărțit de fostul primar al Sectorului 5, însă nu exclude, ca în timp, să formeze din nou un cuplu. Lasă totul pe seama timpului și a planurilor lui Dumnezeu, după cum ne-a povestit chiar ea. Deci...cine știe!

Problemele cu legea pe care le-a tot avut Marian Vanghelie în ultima perioadă se pare că au reușit să pună capac relației amoroase pe care o avea cu Oana Mizil. Tensiunile, dar și certurile tot mai dese care existau în cuplul lor, au ajuns să îi despartă. Chiar dacă la începutul relației și-au trăit iubirea ca doi adolescenți, ferită de ochii curioșilor, prin vacanțe exotice și locații exclusiviste de cinci stele, maturitatea și-a spus cuvântul la un moment dat, atunci când s-a luat decizia să se rupă legătura amoroasă dintre ei. Știm cu toții că maturitatea presupune și capacitatea de a putea lua decizii grele, în situații dificile! 

Citește și - Oana Mizil, dezvăluiri despre cum au intrat mascații peste ea și Vanghelie în casă, în timp ce dormeau. Ce au confiscat

Oana Mizil nu exclude o posibilă împăcare cu Marian Vanghelie

Contactată de Click!, Oana Mizil ne-a mărturisit că se înțelege de minune acum cu Marian Vanghelie, după ce s-au separat, având în vedere că au împreună și o fetiță, pe Maria. Chiar dacă nu mai există nimic din punct de vedere amoros între ei, nu au uitat, totuși, că sunt părinți. 

„Suntem bine, și eu și fetița. Tot timpul vorbesc cu Marian la telefon despre fetiță. Vorbim mai des decât înainte și ne înțelegem mai bine. Nu știu dacă o să ne mai împăcăm, asta doar Dumnezeu știe ce o să fie cu noi. Eu sunt bine așa cum sunt. Tocmai ce am venit dintr-o vacanță, de câteva zile. Am fost cu fata, în Italia, am fost puțin și la schi. Ne este bine așa. În orice caz, suntem mult mai liniștite”, a declarat Oana Mizil, în exclusivitate pentru Click!

Marian Vanghelie, surprins în compania unei blonde misterioase

Recent, fostul primar al Sectorului 5 a fost surprins în compania unei blondine misterioase cu trup de manechin. Cei doi au au avut o întâlnire destul de oficială, la un restaurant din Capitală. Deși formalitățile nu le-au dat voie să se apropie prea mult, se pare că Vanghelie a încercat să facă tot posibilul pentru a nu fi surprinși unul în compania celuilalt, chiar și în aceste ipostaze deloc compromițătoare. Văzând imaginele apărute în spațiul public, Oana Mizil a mărturisit pentru Click! faptul că o cunoaște pe femeia de afaceri cu care fostul partener de viață a ieșit la masă:

„Despre acele imagini care au apărut cu Marian pot să spun că o cunosc pe acea doamnă. Au avut doar o întâlnire de lucru, nu este problemă”.

Fostul edil al Sectorului 5 a avut numeroase probleme cu legea

Relația dintre Oana Mizil și fostul primar al Sectorului 5 a fost zdruncinată din temelii după ce Marian Vanghelie a fost condamnat, în urmă cu câțiva ani, de către magistrați, la 11 ani de închisoare, într-un dosar în care era acuzat de luare de mită. Problemele cu legea l-au făcut pe fostul edil să aibă, se pare, reacții necontrolate la adresa partenerei sale de viață.

Click! spune

Oana Mizil și Marian Vanghelie nu se află la prima abatere în ceea ce privește separarea lor. Asta pentru că în 2015, fostul primar al Sectorului 5 s-ar fi întors la prima lui soție. Însă, chiar dacă au avut o relație de 11 ani cu urcușuri și coborâșuri, în toată această perioadă cât s-au iubit, afacerista și-a susținut necondiționat partenerul de viață și bărbatul cu care are o fetiță.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Mette Marit, Prințesa Ingrid și Prințul Haakon, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Mircea Bravo
banner jorge png
vasile calofir jpeg
banner Adela Popescu
Banner numerolog
banner Adelina Pestritu
Banner Radu Vâlcan
image
actualitate.net
image
actualitate.net