3 rețete de iarnă pe placul întregii familii

Ultima actualizare:

Preparatele complete gătite în același vas pentru întreaga familie pot fi un răsfăț culinar, dar și o metodă de a economisi timp în bucătărie. Și, chiar dacă iarna este mai puțin generoasă în fructe și legume proaspete decât celelalte anotimpuri, ai de unde alege.

Sursa foto: Freepik
Sursa foto: Freepik

Dovleac, cartof dulce, sfeclă roșie, morcovi, păstârnac, varză, andive ori praz, legumele de sezon locale sunt ieftine, pline de substanțe nutritive și pot sta la baza unor de preparate delicioase. Iată mai jos trei rețete de iarnă pe placul întregii familii.  

Câteva trucuri pentru mese delicioase pe placul celor mici și celor mari 

Mulți copii nu se dau în vânt după legume, mai ales rădăcinoase. Preparate sub formă de piure, prăjite, amestecate cu smântână sau brânză, legumele pot deveni delicioase chiar și pentru cei mici. În plus, poți folosi diverse ierburi și condimente pentru savoare, precum usturoiul, ceapa, curry, pătrunjelul și busuiocul.  

Pentru o bună organizare, preparatele complete, care conțin proteine, carbohidrați, vitamine, minerale și grăsimi sănătoase, gătite în același vas sunt un aliat prețios. În oală, pe aragaz, sau în cuptor electric incorporabil, poți să-ți asamblezi ingredientele în 10-15 minute și apoi să lași totul în seama dispozitivului de gătit. Poți profita de timpul de așteptare pentru a-ți rezolva diverse sarcini ori pur și simplu pentru a te relaxa.  

Cele mai potrivite feluri de mâncare pregătite în același vas sunt tocanele, tartele, precum quiche, plăcintele sărate și chiar o friptură lângă care pui multe legume și o sursă de carbohidrați, precum cartofii.  

Nu uita să respecți proporțiile unei farfurii pline cu nutrienți, respectiv 1/3 fructe și legume, 1/3 proteine, ​​animale sau vegetale, și 1/3 carbohidrați. Cu aceste principii simple în minte, iată trei rețete simple pentru tine și cei dragi.  

Cartofi dulci copți cu feta 

Ingrediente: 

  • 4 cartofi dulci 
  • 4 crenguțe de cimbru proaspăt 
  • coaja rasă și zeama unei lămâi 
  • 300 g feta 
  • 1 legătură de pătrunjel, tocat 
  • 1/2 linguriță de fulgi de ardei iute (opțional) 
  • ulei de măsline 
  • sare 
  • piper 

Mod de preparare: Preîncălzește cuptorul la 180°C. Spală cartofii, taie-i în jumătate pe lungime și, cu un cuțit ascuțit, fă crestături încrucișate în pulpa legumei. Pune cartofii dulci, cu tăietura în sus, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Stropește cartofii cu ulei de măsline și presară-i cu cimbru, sare și piper. Dă tava la cuptor pentru o oră. Scoate cartofii pe un platou, stropește-i cu suc de lămâie și ulei de măsline, presară totul cu coajă de lămâie, feta mărunțită cu degetele și fulgii de ardei iute.  

Plăcintă cu cartofi și arpagic 

Ingrediente:  

  • 1 pachet foitaj cu unt 
  • 2,5 kg cartofi roșii 
  • 400 ml smântână lichidă grasă 
  • 1 legătură de arpagic (sau pătrunjel) 
  • 1 gălbenuș de ou 
  • sare 
  • piper 

Mod de pregătire: Preîncălzește cuptorul la 180°C. Curăță cartofii, spală-i și taie-i felii foarte subțiri, cu o răzătoare specială. Folosește o tavă rotundă tapetată cu hârtie pentru acest preparat. Întinde aluatul și taie-l în două discuri. Asamblează plăcinta, primul strat fiind de aluat. Peste acesta vei pune, în ordine, straturi de cartofi, smântână, arpagic tocat, sare și piper, până termini ingredientele. Acoperă cu un alt disc de aluat, pe care îl vei lipi cu degetele umede de marginea vasului de copt. Fă o gaură în mijloc și introdu un sul de hârtie de copt, care va acționa ca un horn. Unge totul cu gălbenuș de ou și dă plăcinta la cuptor pentru o oră și 15 minute.  

Tocană de iarnă 

Ingrediente: 

  • 1 varză albă 
  • 1 ceapă albă 
  • 3 morcovi 
  • 4 cartofi 
  • 4 bucăți de praz (doar partea albă) 
  • 100 g unt ușor sărat 
  • 4 felii de bacon 
  • 2 cârnați mari afumați 
  • sare 
  • piper 

Mod de pregătire: Curăță și spală legumele. Toacă ceapa cubulețe, varza, fideluță, morcovii și prazul, rondele groase. Într-o cratiță mare, pune ceapa la înmuiat în unt, timp de 3 minute. Adaugă prazul, morcovii și varza, acoperă cu feliile de bacon, condimentează cu sare și piper și pune capacul. Gătește totul pe aragaz timp de 45 de minute, la foc mic. Adaugă cârnații și cartofii tăiați bucăți mari și mai gătește o oră la foc mic. Servește tocănița fierbinte.  

Rețetele de mai sus sunt rapide, din punctul de vedere al pregătirii, ieftine și vor fi sigur pe placul întregii familii. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
cub horoscop 2 gif
image
actualitate.net
image
actualitate.net