Ești într-o relație codependentă? Iată semnele, dar și cum poți «scăpa»!

Oamenii sunt diferiți, iar acest lucru se reflectă, bineînțeles, și asupra relațiilor lor de cuplu. Unele povești de iubire ajung însă să devină toxice și să le creeze probleme serioase partenerilor. Iată care sunt semnele că te afli într-o relație codependentă!

image

Atunci când cauți un partener, e important să îți dai seama încă de la început dacă stilul său de viață și comportamentul pe care îl are se potrivesc cu modul tău de a fi și de a gândi, pentru o bună înțelegere pe termen lung și o relație cât mai „sănătoasă”.

Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, în cuplu apar tot felul de probleme, care inițial au fost trecute cu vederea.

Vezi și: Vrei să fii pe deplin fericit într-o relaţie? Învață să te respecți și să te iubești pe tine însuți

Ce înseamnă o relație codependentă

Codependența apare atunci când între partenerii din relație există o situație de dependență excesivă a unui partener față de celălalt, sau chiar și mutual.

Cel mai adesea, o relație codependentă ia forma unui partener care are nevoie în mod excesiv de celălalt partener, iar acesta din urmă poate dezvolta, la rândul său, nevoia de a fi „dorit” și de a împlinit toate dorințele celuilalt. Mai exact, un partener nu mai poate face nimic fără „cealaltă jumătate a sa”, bazându-se mereu pe ajutor, de orice natură. 

Citește și: Ce greșești în relație, în funcție de zodia ta! Berbecii și Leii, în pericol să își piardă partenerii dacă nu se schimbă

Aceste două roluri pot fi considerate „cel care dă” și „cel care primește” sau chiar „victima” și „salvatorul”, explică Gurpreet Singh, un consilier în relații, potrivit Cosmopolitan.

Codependența poate însemna, de asemenea, că doi oameni sunt atât de investiți emoțional unul în celălalt încât le este dificil să funcționeze independent unul față de celălalt, spune expertul în relații Helen Mia Harris, iar acest lucru transformă relația într-una toxică.

Practic, o persoană codependentă îi va permite partenerului său să-i influențeze  comportamentul și sentimentele, lăsând cealaltă persoană să preia controlul.

Nevoia de ajutor vs codependența

Faptul că mai ai nevoie de ajutor din când în când nu înseamnă că ești „codependent”, însă dacă toată personalitatea ta se conturează asupra nevoii de partener, atunci există o problemă. De asemenea, în celălalt caz, dacă identitatea ta personală încetează să mai existe dincolo de nevoile partenerului sau relației tale, acesta este un alt semnal de alarmă.

De ce e periculos să fii într-o relație codependentă?

O relație codependentă este o relație nesănătoasă, deoarece îi împiedică pe ambii parteneri să funcționeze independent în afara relației.

De multe ori, codependența se transformă în obsesie amoroasă și viceversa. Uneori, cu cât o relație este mai dramatică și mai dureroasă, cu atât mai mult se întărește o dependență simbiotică între doi oameni.”, spune Helen Mia Harris.

Cu timpul, în relația respectivă nu vor mai exista „limite”, iar unul dintre parteneri își va pierde identitatea proprie, transformându-se într-o variantă a celui pe care îl iubește. Astfel, stima de sine scade, iar persoana în cauză crede că ar fi „un nimeni” fără partenerul ei. Regula se poate aplica și în cazul ambilor parteneri.

De asemenea, o astfel de relație poate cauza probleme pe termen lung, chiar și după ce se termină. O persoană care tocmai a ieșit dintr-o relație codependentă va fi extrem de vulnerabilă, spune Gurpreet.

Care sunt semnele că te afli într-o relație codependentă

1. Nu mai există limite în cuplu

În orice relație sănătoasă, partenerii trebuie să respecte limitele fiecăruia. Într-o relație de codependență, aceste „bariere” se prăbușesc, iar nevoile și dorințele personale ajung să fie compromise.

2. Observați un dezechilibru de putere

Întrucât relațiile codependente implică adesea un „dăruitor” și un „primitor”, fiți atenți la orice dezechilibre de putere care apar între tine și partenerul tău. De exemplu, „o singură persoană ar putea lua întotdeauna deciziile, fie că este vorba despre finanțe, viața socială, vacanțe, orice”, spune Gurpreet.

În mod similar, ar putea părea că o persoană este „victima”, iar alta este „salvatorul”, chiar și în cele mai banale situații. Dacă partenerul tău se bazează mereu pe tine pentru a-i rezolva problemele, cel mai probabil te afli într-o relație codependentă. Practic, celălalt partener devine „inert” și accepta aproape orice decizie pe care o ia persoana de lângă el/ea.

3. Unul dintre parteneri are nevoie de validare constantă din partea celuilalt

Un dezechilibru de putere s-ar putea contura și din punct de vedere emoțional într-o relație codependentă. De exemplu, un partener ar putea avea nevoie de validare constantă din partea celuilalt, ajungând să caute acest tip de „aprobare” în mod obsesiv.

Astfel, unul dintre parteneri va prețui aprobarea partenerului său mai mult decât se prețuiește pe sine și propriile sale opinii și, de asemenea, s-ar putea să dezvolte și o frică serioasă de abandon.

4. Începi să dezvolți obiciuri toxice, precum:

Facilitezi comportamentul negativ al partenerului tău: Într-o relație codependentă, partenerii pot deveni atât de „orbiți”, încât ar fi de acord chiar și cu viciile persoanei de lângă ei.

Astfel, aceștia ajung să faciliteze comportamentul negativ al partenerului, cum ar fi o dependență, de alcool sau substanțe, spre exemplu. În loc să ajute persoana, aceștia nu intervin, din dorința de a nu genera discuții.

5: Alte semne la care trebuie să fiți atenți includ:

Partenerii „fuzionează”, prezentând incapacitatea de a trăi separat, ca doi indivizi diferiți. 

O incapacitate de a ieși singur în lume sau chiar de a începe proiecte pe cont propriu, de teama de a nu fi respins.

Apariția de sentimente precum: gol interior și nemulțumirea de sine.

Renunțarea la hobby-uri, evenimente, planuri sau interese personale doar pentru a fi cu partenerul tău.

Un sentiment imens de loialitate față de partenerul tău, chiar dacă acesta te respinge și te rănește în mod constant.

Ce să faci dacă ești într-o relație codependentă

În primul rând, trebuie să vă întrebați ce vă doriți pe viitor. O despărțire poate fi soluția rapidă, însă chiar și după separare, partenerii care au fost într-o relație codependentă pot simți urmările acesteia. Trebuie să vă concentrați pe sine și să vă redobândiți identitatea personală. Dacă doriți să „reparați” relația însă, primul pas este stabilirea de „limite.”

Deciziile trebuie să aparțină în mod egal și nu trebuie să renunțați la voi înșivă pentru a-l pune pe partenerul dvs. pe primul lor.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
unghii rosii cu auriu jpg
maioneza jpeg
zodii meteoriti png
Baigli Covasna jpg
image png
image png
culoare zodii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net