Cum să gătești corect ghebele. Rețete vechi din satul românesc care nu dau greș
Toamna aduce pe mesele românilor unele dintre cele mai iubite și versatile ciuperci: ghebele. Aromate, ușor dulci și cu o textură plăcută, acestea se folosesc atât în mâncărurile de zi cu zi, cât și în rețetele tradiționale păstrate din generație în generație. De la tocănițe și ciulame, până la zacuscă sau conserve pentru iarnă, ghebele dau un gust aparte oricărui preparat.

Cum să recunoști ghebele adevărate
Ghebele cresc în grupuri pe trunchiuri de copaci, buturugi sau rădăcini și se găsesc în pădurile din România, în special după perioade ploioase de toamnă. Pălăria lor are între 5 și 15 cm, cu nuanțe ce variază de la galben-miere la maroniu-roșcat, prezentând aproape întotdeauna solzi mai închiși la culoare în partea centrală. Carnea este albă, fermă, iar pe măsură ce ciuperca îmbătrânește, pălăria se aplatizează sau chiar devine concavă.
Totuși, atenție la ghebele false – precum Galerina marginata sau gheba pucioasă (Hypholoma fasciculare) – care sunt otrăvitoare. Specialiștii recomandă ca doar ciupercile culese de persoane cu experiență sau cumpărate din surse sigure să fie consumate.
Proprietăți nutritive și beneficii pentru sănătate
Ghebele nu sunt doar gustoase, ci și sănătoase. Sunt o sursă bună de proteine, fibre și minerale esențiale (fier, calciu, potasiu), având totodată un conținut caloric scăzut – doar 25 kcal/30 g. În plus, conțin antioxidanți naturali și compuși cu potențial efect antiinflamator și imunostimulator.
Datorită acestor proprietăți, ele sunt considerate un aliment valoros în alimentația de toamnă.
Cum se pregătesc corect ghebele
Un aspect esențial: ghebele nu se consumă crude. Ele conțin substanțe toxice care dispar doar după fierbere. Se recomandă fierberea lor în apă cu sare timp de minimum 20 de minute, schimbând apa dacă este necesar.
Se utilizează doar pălăriile, întrucât piciorul este fibros și greu de digerat.
Rețete tradiționale cu ghebe
1. Zacuscă de ghebe
Un preparat de toamnă nelipsit din cămara românilor. Ghebele fierte se toacă și se combină cu ceapă, gogoșari și ardei capia căliți în ulei, apoi se adaugă pastă de roșii, foi de dafin și condimente. Zacusca se pune fierbinte în borcane sterilizate și se păstrează pentru iarnă.
Ingrediente
- 1,5 kg ghebe fierte și date la robot
- 250 g ghebe fierte și tăiate grosier
- 1 kg ceapă curățată și tocată
- 1 kg gogoșari tocați
- 250 g ardei capia tocați
- 200 g pastă de tomate
- 400 g ulei
- 5 foi de dafin
- 2 linguri sare
- ½ lingură fulgi chilli
Mod de preparare
- Spală bine ghebele și fierbe-le până se lasă la fundul oalei. Strecoară și clătește cu apă rece.
- Toacă grosier o parte din ghebe, restul dă-le prin robot.
- Într-un ceaun mare, încinge uleiul și călește ceapa până devine aurie.
- Adaugă gogoșarii și ardeii capia, lasă să fiarbă aproximativ o oră la foc mic.
- Pune sarea și foile de dafin, apoi adaugă ghebele. Fierbe încă 35–40 minute.
- Încorporează pasta de tomate și fulgii de chilli, mai lasă 20 de minute pe foc, amestecând des.
- Pune zacusca fierbinte în borcane sterilizate, înfiletează capacele și lasă-le acoperite până a doua z
Tocăniță de ghebe
După ce au fost opărite, ghebele se gătesc alături de ceapă, ardei și usturoi, apoi se lasă la fiert în sos de roșii până ce capătă consistența dorită. La final, se presară pătrunjel verde.
Ingrediente
- 2 kg ghebe curățate și opărite
- 1 ardei gras
- 1 ceapă roșie
- 2 căței usturoi
- 3 linguri ulei
- 3 linguri sos de roșii
- Sare, piper după gust
- Pătrunjel verde tocat
Mod de preparare
- Spală și opărește ghebele, apoi scurge-le bine.
- Călește ceapa și ardeiul în ulei până se înmoaie.
- Adaugă usturoiul pisat, apoi pune ghebele și amestecă.
- Toarnă apă cât să le acopere, condimentează cu sare și piper.
- Fierbe la foc mic până ce scade zeama.
- Adaugă sosul de roșii și mai lasă pe foc până capătă consistența dorită.
- Presară pătrunjel verde înainte de servire.
Ciulama de ghebe
Un fel clasic, cremos și savuros, pregătit din ghebe fierte, smântână și un sos alb din ceapă, făină și unt. Se servește fierbinte, alături de mămăliguță.
Ingrediente
- 300 g ghebe fierte
- 100 g smântână
- 1 lingură făină
- 1 ceapă
- 2 căței usturoi
- Sare, piper după gust
- 2 linguri ulei
- Mărar tocat
Mod de preparare
- Fierbe ghebele în apă cu sare, apoi scurge-le.
- Călește ceapa și usturoiul în ulei până devin aurii.
- Dizolvă făina într-un pahar mic cu apă și toarn-o peste ceapă, amestecând continuu.
- Adaugă ghebele și smântâna, amestecă bine.
- Fierbe la foc mic 5–10 minute, până obții un sos cremos.
- Potrivește de sare și piper, adaugă mărarul tocat și servește cu mămăliguță.
Ghebele fac parte din tradiția culinară românească și aduc, an de an, aroma pădurii în casele gospodinelor. Indiferent că le gătești proaspete sau le conservi pentru iarnă, ele oferă savoare și consistență preparatelor.
Atenție însă: consumă doar ghebe bine identificate și gătite corect, pentru a te bucura de gustul lor unic, fără riscuri pentru sănătate.































