Secretul orezului cu lapte ca în copilărie. Cât orez se pune, de fapt, la un litru de lapte
Este una dintre cele mai simple rețete din țara noastră, dar, în același timp, și una dintre cele mai îndrăgite. Este vorba despre simplul orez cu lapte, care deși nu are nevoie decât de câteva ingrediente, poate fi foarte ușor de preparat greșit dacă nu suntem atenți.

Orezul cu lapte este unul dintre cele mai îndrăgite deserturi din țara noastră, iar gustul lui ne va aminti imediat de gusturile copilăriei. Însă, deși este o rețetă foarte simplă, ea poate fi preparată greșit, dacă nu știm precis ce trebuie să facem.
Din fericire, pentru 4 – 5 porții de orez cu lapte, nu este nevoie decât de câteva ingrediente simple! Mai precis, ne vor trebui 400 de grame de orez, zece linguri de zahăr, doi litri de lapte și două păstăi de vanilie. În plus, în funcție de cât de intensă ne dorim să fie aroma, putem folosi coaja de la 1 – 2 lămâi.
Cum se pregătește orezul de lapte
Din fericire, această rețetă este foarte ușor de pregătit. Practic, trebuie să începem prin a pune laptele la fiert într-o oală suficient de mare, după care se vor tăia păstăile de vanilie pe lungime și se vor scoate semințele cu lama unui cuțit.
Mai departe, trebuie să adăugăm semințele și păstăile în lapte, atunci când acesta începe să fiarbă. Atunci când laptele ajunge la punctul de fierbere se adaugă și orezul, iar în timp ce amestecul fierbe, trebuie să amestecăm până la fundul oalei, pentru ca orezul să nu se lipească.
Când se adaugă zahărul
Pe măsură ce orezul fierbe și absoarbe laptele, compoziția devine mai cremoasă. Acum, trebuie să adăugăm zahărul și coaja de lămâie, iar totul trebuie amestecat cât mai bine. După ce orezul a fiert, trebuie să stingem aragazul, iar în timp ce se răcește, orezul va absorbi și mai mult lapte.
La final, peste orez se poate presăra scorțișoară, gem, nuci, sau orice fel de alt ingredient dorim. Acest desert este unul simplu și foarte ușor de pregătit, așa că îl vom putea pregăti oricând dorim.

































