Se pot congela roșiile? Iată cea mai practică soluție de conservare

Cu toții încercăm să găsim metode care să ne ajute alimentele să rămână bune pentru consum cât mai mult timp. Iar unul dintre cele mai simple lucruri pe care le putem face este să depozităm produsele pe care le cumpărăm în congelator. Însă, este important să știm dacă acest lucru nu va avea efectul exact opus, mai ales în cazul roșiilor.

Roșiile pot fi ținute în congelator / foto: Shutterstock
Roșiile pot fi ținute în congelator / foto: Shutterstock

Roșiile se numără, fără doar și poate, printre cele mai populare ingrediente din țara noastră. Indiferent dacă le vom folosi într-o banală salată, sau dacă avem de gând să pregătim o mâncare mult mai complexă, vom avea nevoie de roșii pentru nenumărate rețete delicioase. Iar mulți dintre noi ne putem gândi că cel mai simplu este să luăm o cantitate mai mare, pe care să o ținem în congelator.

Desigur, având în vedere cantitatea mare de apă pe care roșiile o conțin, ne putem gândi că nu este indicat să le ținem în congelator. Practic, schimbările suferite din cauza temperaturii scăzute pot să schimbe ușor gustul și textura tomatei.

Roșiile pot fi ținute în congelator

Cu toate acestea, în ciuda micilor schimbări care vor avea loc, roșiile pot fi ținute în congelator. Cel mai bine este ca ele să fie folosite apoi pentru sosuri și preparate complexe, deoarece vor avea o textură ceva mai apoasă comparativ cu cele proaspete.

Mai mult decât atât, roșiile pot fi congelate întregi, cu sau fără coajă, sau, dacă dorim, le putem tăia în cubulețe mai mici înainte de a le pune în congelator. Pentru a congela cât mai eficient roșiile, ele trebuie blanșate. Practic, se îndepărtează tulpinile și se face un mic „X” în coaja lor.

Cum trebuie congelate roșiile

Mai departe, se pune o oală de apă la fiert, iar atunci când clocotește, roșiile trebuie introduse vreme de 30 de secunde. Apoi, ele se scot repede și sunt scufundate în apă cu gheață. Acest lucru face lichidul de sub coajă să se dilate, iar apoi să se contracte după răcire. Practic, roșiile vor putea fi curățate mai rapid ca niciodată.

După ce roșiile s-au răcit, coaja trebuie eliminată și vom îndepărta semințele. Apoi, tomatele noastre vor putea fi puse în congelator.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Horoscop, foto shutterstock jpg
Sarmale foto shutterstock 1238342146 jpg
horoscop, foto shutterstock jpg
Horoscop, foto Shutterstock jpg
horoscop, foto shutterstock jpg
image png
Supa crema, Bontea, foto Shutterstock, Instagram jpg
hanorac oversize jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net