Sporturile care o ajută pe Kate Middleton să se mențină în formă. Ce program de antrenament are la 42 de ani

#Casa Regală a Marii Britanii

Kate Middleton are o siluetă demnă de invidiat, iar asta se datorează faptului că face foarte mult sport. De ceva timp, Prințesa de Wales are un program regulat de antrenament.

Kate Middleton
Kate Middleton

Sporturile pe care le practică Kate Middleton

Kate Middleton face ciclism, yoga, navigație și are, de asemenea, un program strict de exerciții cardio, dar și cu greutăți. În vârstă de 42 de ani, Prințesa de Wales are o pasiune pentru sport, lucru pe care l-a dezvăluit Mike Tindall în cadrul unui interviu pentru The Telegraph.

„George adoră fotbalul. Am jucat de multe ori cu el în grădină. Este pasionat și de Aston Villa. Oriunde se află, se așază și se uită la meci. Ei sunt doar o familie care iubește sportul. Catherine adoră să alerge”, a dezvăluit el.

În același interviu, Mike Tindall a făcut câteva mărturisiri și despre viața sa de familie pe care și-a întemeiat-o alături de Zara și cei 3 copii, Mia, Lena și Luca, cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani. Acesta provine dintr-o familie de sportivi. Zara, soția sa a câștigat argintul la Jocurile Olimpice din 2012, în timp ce el a fost membru al echipei Angliei, câștigând Cupa Mondială în 2003. La rândul lor, micuții și-au urmat părinții, Lucas fiind primul pasionat de sport.

„Nu-l poți opri. Vrea contact fizic. Vrea să se lupte. Își imaginează că este un ninja și se plimbă cu bastoane, lovind oamenii”, a adăugat Mike Tindall pentru sursa citată.

Prințul William și Kate Middleton au un program foarte solicitant în ultima vreme

Prințul William și Kate Middleton au avut parte de un program încărcat în ultima vreme. Prințesa de Wales și-a îndeplinit prima responsabilitate regală după tratamentul de chimioterapie. Joi, aceasta s-a alăturat soțului ei în Southport, unde au făcut o vizită emoționantă unor familii îndurerate după atacul din 29 iulie.

Cuplul a vizitat, ulterior, Centrul comunitar Southport, unde i-au întâlnit pe cei care au intervenit de urgență în urma atacului, pentru a le povesti întreaga experiență și pentru a sta față în față cu profesioniștii din domeniul sănătății, respectiv cei care au venit în sprijinul comunității „lumini albastre”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
cub horoscop 2 gif
longevitate
femeie bucatarie istock jpg
image png
Al I Cuza jpg
cub horoscop 1 gif
image
actualitate.net
image
actualitate.net