De ce să te speli pe cap cu oțet? Trucul simplu care îți lasă părul strălucitor
Multe femei visează la un păr lung, bogat și plin de viață, însă puține știu cum să îl îngrijească în mod corect. Dincolo de șamponul potrivit, tratamentele aplicate în funcție de nevoile părului joacă un rol esențial. Un truc simplu, dar eficient? Spală-te o dată pe săptămână cu oțet, iar rezultatele te vor surprinde, părul tău va căpăta un aspect impecabil.

De ce este oțetul benefic pentru păr
Folosit adesea în bucătărie sau la curățenie, oțetul, în special cel de mere, are și numeroase întrebuințări în rutina de îngrijire personală. Încă din copilărie, am auzit că este bun pentru păr, iar acest lucru este confirmat și de specialiști. Deși este un ingredient ieftin, efectele sale pot concura cu tratamentele profesionale.
Una dintre problemele frecvente ale părului este dezechilibrul pH-ului, cauzat de produsele chimice utilizate frecvent: șampoane, spume, fixative. Oțetul reușește să echilibreze pH-ul scalpului, fortificând firul de păr și redându-i luciul natural.
Cum se folosește corect
Pentru a beneficia de proprietățile sale, este suficient să aplici oțet o dată sau de două ori pe săptămână. Nu este recomandată utilizarea zilnică, deoarece, fiind acid, poate usca scalpul și părul.
După spălare, aplică oțetul pe părul umed folosind un pulverizator. Pulverizează de la rădăcină până la vârfuri, asigurându-te că întreaga suprafață este acoperită. Dacă mirosul ți se pare prea puternic, poți adăuga câteva picături de parfum în sticlă, aroma va deveni mai plăcută.
Ce beneficii aduce oțetul părului
Pe lângă faptul că echilibrează pH-ul, oțetul curăță în profunzime scalpul, eliminând reziduurile acumulate din produsele de styling, excesul de sebum și murdăria. Astfel, contribuie la reducerea iritațiilor, a inflamației și a mătreții.
Mai mult, oțetul stimulează circulația sângelui la nivelul scalpului, ceea ce favorizează oxigenarea și hrănirea rădăcinilor. Rezultatul? Un păr mai sănătos, cu creștere accelerată și volum vizibil.
Pentru un efect complet, masează ușor scalpul cu oțet diluat, o dată sau de două ori pe lună. Vei observa diferența în timp: părul tău va deveni mai puternic, mai strălucitor și mai ușor de aranjat.



































