Tu ştii la ce poţi folosi sucul de lămâie?

Tu ştii la ce poţi folosi sucul de lămâie?

Ultima actualizare:
1 76911 original jpg jpeg

Una dintre cele mai des folosite citrice, lămâia este extrem de utilă atât în vederea menţinerii sănătăţii tale cât şi în treburile casnice.

Având un aport mare de vitamine E, A, B6, şi C, dar şi alte elemente preţioase precum fosfor, zinc, potasiu, magneziu, fier, cupru şi calciu. lămâile sunt de mare folos întregului organism.

O adevărată bombă vitaminică pe care natura ţi-o pune la dispoziţie şi de care te poţi bucura la prepararea diverselor bucate sau chiar în limonadă.

Excelentă în aromoterapie

Fie că alegi să arzi câteva picături de ulei esenţial de lămâie sau pui o lămâie desfăcută pe o farfurie peste care să presari puţină sare, ambele obiceiuri te vor scăpa de energiile negative. Nu ţine lămâie desfăcută mai mult de o noapte deoarece vei obţine efectul invers.

Poţi să adaugi câteva picături de ulei esenţial într-un recipient cu pulverizator şi apoi să completezi cu apă. Agită bine şi apoi stropeşte prin casă. Mirosul fresh de lămâie îţi va înveseli casa şi starea de spirit.

Remediu pentru inimă

Sucul de la o lămâie dimineaţa în puţină apă caldă este ideal mai ales pentru a scădea tensiunea arterială.

Poţi alege să îţi începi ziua cu o limonadă sau să o consumi pe parcursul zilei dar fără a adăuga zahăr în ea. Mai bine apelează la mierea de albine sau la siropul de arţar.

Tot dimineaţa este recomandat să faci gargară cu apă cu lămâie mai ales dacă te confrunţi cu infecţii la nivelul gâtului. Este o alternativă a gargarei cu apă şi sare însă în acest caz lămâia are efect antimicrobian.

Pentru eterna problemă a mătreţei tot lămâia este salvarea naturală, şi anume, alege să masezi scalpul înainte de a te spăla pe cap cu sucul de lămâie, lasă să acţioneze maxim 10 minute şi apoi spălă-te ca de obicei.

Cu cât vei folosi acest truc mai des cu atât mai bune şi mai rapide vor fi rezultatele.

Află la ce mai poate fi folosit sucul de lămâie pe clicksanatate.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Sistem intestinal jpg
Luna plina in Varsator jpg
close up beautiful cat with little girl jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
image
image