De ce are februarie 28 de zile

De ce are februarie 28 de zile

Ultima actualizare:
1 79487 original jpg jpeg

Februarie este a doua lună din an, care are numai 28 de zile sau 29 în anii bisecţi. Dar în decursul istoriei luna februarie a avut şi 30 de zile, de exemplu în Suedia în anul 1712 şi în Uniunea Sovietică în anii 1930–1931. Ştii de ce are luna februarie mai puţine zile?

Istoria lunii februarie

O cronică arată că calendarul roman avea numai 10 luni, începea în martie şi se încheia în decembrie. Pentru un timp, lunile ianuarie şi februarie nici nu existau. Pentru romani, care munceau pe plantaţie, iarna era un anotimp fără nume, fără dată. Pentru o parte a anului, nu exista literalmente un sistem de urmărire a zilelor.

Acest lucru s-a întâmplat până când al doilea rege al Romei a urcat pe tron, în jurul anului 750 î. Hr. Atunci s-a decis să adauge încă două luni pentru a sincroniza calendarul cu cele 12 cicluri lunare. Cele două luni – ianuarie şi fabruarie – au avut câte 28 de zile. Dar asta până când regele a decis să adauge o zi suplimentară în ianuarie pentru ca anul să aibă 355 de zile. Chiar şi numerele erau considerate nepotrivite la acel moment, iar un an de 354 de zile era inacceptabil.

Calendarul avea în continuare defectele sale. Timp de câţiva ani totul a mers bine, dar curând anotimpurile nu s-au mai sincronizat cu lunile lor tipice. Pentru a rezolva problema, romanii au adăugat o lună de sărbătorit, numită Mercedonius. Înalţii preoţi din Roma au decis care va fi luna, şi nimeni altcineva din oraş nu a ştiut să urmărească din ce zi a început.

Ce a urmat

Când Iulius Cezar a preluat puterea, el a reconfigurat întregul calendar şi a aliniat lungimea anului cu soarele, astfel încât fiecare an să aibă 365 de zile. Din anumite motive, luna februarie a rămas tot cu 28 de zile.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
front view female engineer sitting her working place jpg
colorful pastel minimal interior design jpg
 MG 3723 jpeg
image
image