Află ce minciuni spun femeile

Află ce minciuni spun femeile

Ultima actualizare:
1 73141 original jpg jpeg

În ciuda mitului conform căruia barbaţii sunt cei mai mari mincinoşi, femeile îi depăşesc cu mult în această legendă inventată probabil tot de reprezentantele sexului frumos. Ele au, însă, nişte minciuni mai speciale, nişte subiecte sensibile pe care le prezintă altfel decât în realitate.

Să vedem în legătură cu ce minţim cel mai mult,conform statisticilor.

Deşi poate părea absurd,pentru a ascunde unele realităţi,multe dintre noi sunt dispuse să-şi mintă chiar şi medicul. Asta se întâmplă de cele mai multe ori când nu suntem dispuse să recunoaştem diverse lucruri nici faţă de noi.

Stresul perfecţiunii

Societatea ne supune constant unui bombardament mediatic cu tot felul de remedii miraculoase menite să ne menţină mereu tinere. Astfel,odată trecute de o anumită vârstă,începem să minţim în legătură cu anii noştri reali. Cu toate astea,experţii ne spun că dacă suntem împăcate cu noi,iar vârsta nu ne complexează,avem toate şansele să ducem o viaţă mai liniştită şi mai fericită.

Minciuna cea mai răspândită printre femei nu este totuşi vârsta,ci mărimea. Fie că este vorba de mărimea hainelor,ori de cea fizică,femeile fac tot posibilul să ascundă kilogramele ori centimetrii în plus.

Vechea poveste a sexului

Deşi avem pretenţia că trăim într-o societate dezvoltată,deschisă,care a învăţat în timp să nu mai judece după principii greşite,pentru mulţi oameni este încă inacceptabil ca o femeie să fi avut o viaţă sexuală împlinită. Aşadar,multe femei se văd oarecum constrânse să mintă în legătură cu numărul partenerilor avuţi.

Actuala poveste a sexului

Din cauza timidităţii,a jenei,sau a altor piedici morale sau,mai degrabă psihologice,femeilor le este încă greu să vorbească liber despre trupul şi plăcerile lor. Unele femei pur şi simplu nu vor să rănească partenerul. Motiv pentru care,ele îşi mint partenerii pe acest subiect,lăsându-i să creadă că totul merge bine şi că sunt mereu în culmile extazului,deşi în prea multe cazuri realitatea este foarte departe. Însă lucrurile nu pot rămâne în situaţia asta. Este necesar,aproape obligatoriu să îţi cunoşti propriul corp şi să îi comunici partenerului aceste cunoştinţe.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
morning selfie young beautiful woman happy cheerful girl she wearing silk pajama has wavy blonde hair sitting window sill room with turquoise wall jpg
Cum sa slabesti doar prin mers  Sursa foto shutterstock 275733524 jpg
e3d5306c863e86589cd07302f5b1e65d jpg
Șinele cu cârlige se dovedesc utile într o bucătărie mică   shutterstock 2801356591 jpg
bride groom feet wedding marriage ceremony jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
image
image