Ce culoare atrage banii în viața ta, în funcție de ziua în care te-ai născut

Ce culoare atrage banii în viața ta, în funcție de ziua în care te-ai născut

Ai o culoare preferată, pe care o porți când vrei să te simți încrezătoare sau să faci o impresie bună? Potrivit numerologiei, ziua în care te-ai născut este asociată cu o anumită nuanță, despre care se spune că favorizează atragerea banilor și a prosperității. Află ce culoare îți corespunde și în ce situații o poți folosi!

image
Foto: Imagine generată cu IA

Cum afli culoarea prosperității, în funcție de data nașterii

În numerologie, fiecărei cifre de la 1 la 9 îi sunt atribuite anumite caracteristici, dar și corespondențe cu planetele și culorile. Pe baza acestor asocieri, astrologii și numerologii au stabilit câte o nuanță simbolică pentru fiecare zi de naștere.

Calculul este simplu. Ai nevoie doar de ziua în care te-ai născut, fără să iei în considerare luna sau anul.

Dacă ziua este formată din două cifre, le aduni până obții un număr de la 1 la 9.

De exemplu, dacă te-ai născut pe 28, aduni 2 + 8 = 10, apoi 1 + 0 = 1. Culoarea asociată numărului 1 este auriul.

Potrivit astrologului MaKayla McRae, citat de publicația Parade, aceste culori pot fi folosite ca repere simbolice pentru obiectivele financiare. Le poți integra în vestimentație, în accesoriile personale sau în spațiul în care lucrezi.

Asocierile provin din tradițiile numerologice și astrologice. Nu există dovezi științifice că purtarea unei anumite culori atrage bani sau influențează direct succesul financiar.

Născută pe 1, 10, 19 sau 28 – Auriu, culoarea succesului

Dacă te-ai născut într-una dintre aceste zile, culoarea prosperității este auriul. În numerologie, cifra 1 este guvernată de Soare și este asociată cu încrederea în sine, inițiativa și capacitatea de a conduce.

Auriul simbolizează de multă vreme bogăția, reușita și recunoașterea. Persoanelor cu această cifră li se atribuie ambiția de a-și construi propriul drum și dorința de a obține rezultate prin forțe proprii.

Cum poți folosi culoarea: Poartă bijuterii aurii când ai o întâlnire profesională importantă, când negociezi o mărire de salariu sau când prezinți un proiect. Poți alege și o husă aurie pentru telefon ori mici accesorii pentru birou.

Născută pe 2, 11, 20 sau 29 – Argintiu, culoarea intuiției

Argintiul este asociat cu Luna, astrul care guvernează simbolic cifra 2. În interpretarea numerologică, această cifră este legată de sensibilitate, răbdare și capacitatea de a simți când este momentul potrivit pentru o decizie.

Persoanele născute în aceste zile sunt descrise ca fiind atente la detalii și mai prudente atunci când vine vorba despre bani. Preferă să analizeze situațiile înainte de a face schimbări importante.

Cum poți folosi culoarea: Alege bijuterii argintii, un portofel în nuanțe sidefii sau o agendă cu detalii metalice. Le poți folosi atunci când îți organizezi economiile sau îți planifici bugetul.

Născută pe 3, 12, 21 sau 30 – Violet regal, culoarea abundenței

Pentru persoanele născute în aceste zile, culoarea prosperității este violetul intens, asociat cu Jupiter, planeta expansiunii și a abundenței în astrologie.

Cifra 3 este legată de creativitate, optimism, comunicare și generozitate. Potrivit numerologiei, persoanele care o au pot găsi oportunități financiare prin schimbul de idei, educație și proiecte creative.

Cum poți folosi culoarea: Poartă o bluză, o eșarfă sau un accesoriu violet atunci când participi la o întâlnire de afaceri, pregătești un proiect sau cauți idei pentru o nouă sursă de venit.

Născută pe 4, 13, 22 sau 31 – Albastru electric, culoarea ideilor îndrăznețe

Albastrul electric este culoarea asociată cifrei 4 în interpretarea prezentată de Parade. Aceasta este pusă în legătură cu Uranus, planeta schimbărilor, a inovației și a soluțiilor neconvenționale.

Persoanele născute în aceste zile sunt descrise ca fiind inventive, organizate și capabile să găsească oportunități acolo unde alții nu le observă.

În plan financiar, accentul cade pe planificare, dezvoltarea unor proiecte originale și folosirea unor metode noi de lucru.

Cum poți folosi culoarea: Alege o agendă albastră pentru planurile financiare, un dosar în care păstrezi documentele importante sau accente albastre în spațiul de lucru.

Născută pe 5, 14 sau 23 – Verde smarald, culoarea banilor

Verdele smarald este asociat cu Mercur, planeta comunicării, a comerțului și a gândirii rapide. În numerologie, cifra 5 simbolizează flexibilitatea, curiozitatea și adaptarea la schimbări.

Persoanelor născute în aceste zile li se atribuie talentul de a negocia, de a stabili relații profesionale și de a identifica oportunități de câștig.

Verdele este, de asemenea, una dintre culorile asociate frecvent cu banii, creșterea și prosperitatea.

Cum poți folosi culoarea: Poartă verde smarald la un interviu de angajare, la o negociere sau la o întâlnire cu un potențial client. Poți alege o geantă, o eșarfă sau un accesoriu discret în această nuanță.

Născută pe 6, 15 sau 24 – Roz, culoarea relațiilor care aduc oportunități

Rozul delicat este asociat cu Venus, planeta iubirii, a frumuseții și a valorilor personale. Cifra 6 este legată de armonie, generozitate și capacitatea de a construi relații apropiate.

Potrivit numerologiei, persoanele născute în aceste zile își pot valorifica aptitudinile prin colaborări, relații profesionale și activități care presupun creativitate sau simț estetic.

Cum poți folosi culoarea: Alege o cămașă roz la o întâlnire profesională, un portofel în această nuanță sau un suport roz pentru cărțile de vizită. Culoarea poate deveni un reper personal atunci când îți stabilești tarifele sau negociezi valoarea muncii tale.

Născută pe 7, 16 sau 25 – Albastru-verzui închis, culoarea deciziilor chibzuite

Persoanelor născute în aceste zile le este atribuită o nuanță profundă de albastru-verzui, apropiată de culoarea petrolului.

În interpretarea numerologică prezentată de Parade, cifra 7 este asociată cu Neptun, planeta intuiției și a reflecției.

Cei care au această cifră sunt descriși ca fiind analitici, rezervați și preocupați să înțeleagă lucrurile înainte de a lua o decizie.

Cum poți folosi culoarea: Integrează albastrul-verzui în ținutele de birou sau în obiectele de pe masa de lucru. Poți alege o agendă, un stilou sau un accesoriu în această nuanță atunci când analizezi o investiție ori pregătești o decizie financiară importantă.

Născută pe 8, 17 sau 26 – Negru, culoarea puterii financiare

Negrul este culoarea asociată cifrei 8, guvernată simbolic de Saturn, planeta disciplinei, a responsabilității și a construcțiilor durabile.

In numerologie, cifra 8 are o legătură puternică cu banii, autoritatea și succesul material. Persoanele născute în aceste zile sunt descrise ca fiind perseverente, pragmatice și dispuse să muncească pentru obiective pe termen lung.

Cum poți folosi culoarea: Poartă negru atunci când semnezi un contract, participi la o negociere importantă sau ai o întâlnire în care trebuie să iei decizii financiare. Poți opta pentru un sacou, o geantă sau un portofel negru.

Născută pe 9, 18 sau 27 – Roșu rubiniu, culoarea curajului

Roșul rubiniu este asociat cu Marte, planeta energiei, a acțiunii și a curajului. Cifra 9 simbolizează determinarea, generozitatea și dorința de a contribui la proiecte importante.

In numerologie, persoanele născute în aceste zile sunt descrise ca fiind pasionale, hotărâte și motivate de obiective care depășesc interesul personal.

Cum poți folosi culoarea: Alege un accesoriu roșu atunci când ai nevoie de încredere pentru a cere o mărire de salariu, a începe un proiect sau a discuta despre o sumă de bani care ți se cuvine. Poți folosi și o agendă roșie pentru obiectivele profesionale și financiare.

Editor: Raluca Toma



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2718544749 jpg
milia puncte de grasime shutterstock 299945963 jpg
Fata ganditoare jpg
Femeie obosita FOTO Shutterstock jpg
sepia style effect with moon phase night sky (1) jpg
e190391e70eebe3deadddbd1f48daa9a58 jpg
orificiu chiuvetă jpg
Horoscope jpg
image
image