Ajută-l pe cel mic să-şi menţină concentrarea şi pofta de mâncare

Ajută-l pe cel mic să-şi menţină concentrarea şi pofta de mâncare

Ultima actualizare:
5 pofta de mancare copil jpg jpeg

În zilele noastre se întâmplă din ce în ce mai des, ca în rândul copiilor, să se instaleze lipsa concentrării, a apetitului şi uneori chiar şi a energiei. Tendinţa ultimilor ani arată că cel mai mare pericol la care sunt supuşi copiii este reprezentat de stres, totul pe fondul cerinţelor mari de la şcoală sau pe presiunea resimţită la nivel psihologic.

Pentru a face faţă acestor provocări, alimentaţia corespunzătoare, odihna şi liniştea sunt esenţiale. În plus, Fiterman Pharma vine în ajutorul părinţilor şi a creat două siropuri speciale cu eficacitate terapeutică dovedită clinic, care să-i ajute pe cei mici în depăşirea perioadelor dificile.

Alinan – sursă de concentrare este singurul magneziu şi B-Complex sub formă de sirop dedicat copiilor isteţi. Şcoala solicită permanent atenţia copiilor, însă o cantitate mare de informaţii şi o stimulare intensă poate duce rapid la instalarea oboselii. Siropul poate fi un ajutor de nădejde, mai ales că are un gust plăcut de căpşuni şi este foarte repede tolerat de copii.

alinan r atentie si concentrare sirop png png

Acest sirop se administrează în următoarele cazuri:

-         pentru creşterea capacităţii de atenţie şi concentrare;

-         pentru reducerea agitaţiei, emotivităţii, hiperactivităţii;

-         pentru reducerea oboselii şi extenuării;

-         în crizele de spasmofilie.

Alinan – Energie şi poftă de mâncare este un sirop care îi poate reda copilului zâmbetul pe buze, dat fiind gustul dulce de caise pe care îl are. Conţine top 10 vitamine esenţiale şi stimulează creşterea armonioasă a piticului, putând fi administrat uşor, introdus în ceaiuri, sucuri sau piure de fructe.

alinan pofta de mancare png png

-         lipsa poftei de mâncare şi scădere în greutate;

-         oboseală excesivă, efort fizic sau intelectual;

-         refacerea organismului în convalescenţă.

Toate împreună trebuie presărate cu dragoste şi iubire din partea părinţilor, pentru ca cei mici să aibă confortul fizic şi emoţional necesar pentru a se concentra şi trece cu bine peste dificultăţi.

Mai multe informaţii despre aceste produse marca Fiterman Pharma găsiţi pe site-urile www.fitermanpharma.ro şi www.alinan.ro.

Sursă imagine: astroneergo.ru/fr



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Michelle Pfeiffer  foto   Profimedia jpg
Prajitura cu pepene si fulgi de nuca de cocos  Sursa foto shutterstock 2004276230 jpg
andreea stravoiu 1 jpg
Cate Blanchett  foto   Profimedia jpg
66 shutterstock 108367049 jpg
Martha Stewart jpg
Romy Schneider et Alain Delon ❤️✨️?✨️❤️Repost @stunning romy#romyschneider #frenchactress #fre webp
vedete  foto   Instagram jpg
image
image