Ce este anxietatea şi care sunt cauzele ei?

Ce este anxietatea şi care sunt cauzele ei?

Ultima actualizare:
1 anxietate jpg jpeg

Eşti o persoană nesigură, agitată sau, poate, neliniştită când, de exemplu, trebuie să vorbeşti în faţa unui public sau mergi la un interviu de angajare? Inima-ţi bate ca şi cum ar vrea să-ţi sară din piept, iar respiraţia-ţi este foarte accelerată? Ei bine, aceste reacţii puţin exagerate şi persistente de frică pot fi manifestări ale anxietăţii.

Anxietatea socială se manifestă printr-o frică accentuată, dar şi prin griji excesive, nefondate şi necontrolate. Această teamă exagerată de a interacţiona cu grupuri de persoane şi de a nu fi criticat şi judecat când eşti în public, poate provoca stări de rău, atât la nivel psihic, cât şi fizic. Anxietatea socială se diferenţiază de frică prin caracterul iraţional – o ameninţare nejustificată, ci doar anticipată. Debutează, de cele mai multe ori, în copilărie sau în adolescenţă.

Citeşte şi: 3 diferenţe majore între stres şi anxietate

Persoanele care suferă de anxietate socială nu sunt, neapărat timide, dar tind să se concentreze pe fiecare greşeală pe care o fac în public. Uneori, anxietatea socială poate implica teama de a vorbi la telefon în prezenţa altor persoane, de a folosi o toaletă publică sau chiar de a merge singur într-un spaţiu public.

Cauzele anxietăţii sociale

Din punct de vedere genetic, această stare accentuată de nelinişte poate fi moştenită. Potrivit specialiştilor, însă, fobia socială  provine, de obicei, dintr-o traumă ascunsă, poate chiar inconştientă, din copilărie. Astfel, unele emoţii puternice trăite la o vârstă fragedă sau lipsa ataşamentului din partea părinţilor, pot duce, mai târziu, la dezvoltarea anxietăţii. Datorită schimbărilor prin care trec, adolescenţii sunt mai predispuşi la dezvoltarea unei astfel de fobii.

Citeşte şi: Anxietatea, simptom precoce a bolii Alzheimer

Tratamentul împotriva anxietăţii

Chiar dacă pare, uneori, o afecţiune fără remediu, anxietatea socială poate fi depăşită cu ajutorul unui medic specialist şi a şedinţelor de psihoterapie. În unele cazuri, însă, poate fi recomandat un tratament cu medicamente, dar numai la indicaţia specialistului. De asemenea, simptomele fizice ale anxietăţii pot fi ţinute în frâu prin controlarea respiraţiei – trebuie doar să respiri profund şi rar. Şi practicarea unor tehnici de relaxare precum yoga sau meditaţia, te pot ajuta să scapi de anxietate.

Sursă imagine: hwww.onmeda.fr



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
usa dormitor istock jpg
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
front view female engineer sitting her working place jpg
colorful pastel minimal interior design jpg
image
image